Olteanu: BNR ar adopta o politica de asteptare. Efectul scaderii TVA asupra inflatiei se va disipa
Scaderea cotei standard de TVA de la 24% la 20% va duce la incetinirea ratei inflatiei pe termen scurt, insa preturile de consum ar putea creste din nou incepand de anul viitor, odata cu aparitia efectului de baza, a declarat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, citat de Bloomberg.
"Taierea TVA va duce la incetinirea imediata a inflatiei, insa numai pe durata unui an, dupa care preturile ar putea sa creasca din nou. In Romania, temerile, desi in curs de disipare, sunt indreptate mai degraba pe partea de crestere a inflatiei decat pe partea de deflatie. Am prefera sa stam linistiti un an decat sa actionam si pe urma sa trebuiasca sa inversam politica monetara", a spus Olteanu.
Premierul Victor Ponta a declarat luni ca Guvernul va dispune saptamana viitoare de toate cifrele necesare pentru a decide diminuarea cotei standard de TVA, de la 24% la 20%, sau scaderea TVA la produse alimentare de baza, de la 24% la 9%.
El a anuntat recent ca Executivul intentioneaza sa decida in aprilie reducerea, din iunie, a taxei pe valoarea adaugata, urmand sa stabileasca ce varianta va aplica.
Potrivit lui Olteanu, BNR va adopta o politica de asteptare si de ancorare a inflatiei, concentrandu-se pe contracararea unor potentiale efecte de runda, a doua ca urmare a taierilor de taxe.
BNR, care a redus marti rata dobanzii cheie pentru a sasea sedinta consecutiv, la un minim record de 2% pe an, de la 2,25% pe an in februarie, ar putea adopta aceeasi atitudine ca in urma cu cinci ani, cand Guvernul a decis majorarea TVA cu cinci puncte procentuale, la nivelul actual de 24%.
Politica BNR de atunci a fost sa mentina dobanda cheie neschimbata la nivelul de 6,25% timp de un an si jumatate. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat marti ca politica monetara nu se reduce numai la rata dobanzii cheie, ci include si ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei si valuta si coridorul simetric, sugerand ca banca centrala ar putea continua relaxarea pe aceste paliere.
Isarescu a aratat ca traiectoria inflatiei va influenta deciziile urmatoare ale CA al BNR privind politica monetara, insa acestea depind si de alti factori, precum deciziile de politica fiscala.
Potrivit lui Olteanu, deciziile de politica monetara ale BNR vor fi bazate in viitor mai mult pe proiectiile pe termen lung privind inflatia si mai putin pe scaderile temporare de preturi.
BNR a modificat in scadere prognoza de inflatie pentru acest an, de la 2,2% la 2,1% si are o estimare de 2,4% pentru inflatia de la sfarsitul anului 2016. In februarie, rata anuala a inflatiei a scazut la un minim istoric de 0,4%, pe fondul ieftinirii preturilor la alimente si energie. Datele pentru luna martie vor fi publicate pe 10 aprilie.