Conducerea Muzeului Castelul Corvinilor din Hunedoara negociaza cu reprezentantii Studiourilor Castel Film pentru ca filmarile pentru pelicula "Ghost Rider 2", cu Nicolas Cage, sa aiba loc in acest spatiu.

"Pana acum s-a stabilit ca se va filma in interiorul Castelului Corvinilor si pe podul de acces. Timp de doua zile, vom inchide publicului castelul, deoarece podul unde vor avea loc filmarile este singura cale de acces in acest moment. Zilele pe care le vom alege de comun acord vor fi cele in care frecventa publicului este redusa", a declarat, marti,  directorul Muzeului Castelul Corvinilor din Hunedoara, Nicolae Ceriser, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, reprezentantii Studiourilor Castel Film au anuntat ca intentioneaza sa inchirieze Castelul Corvinilor pentru 35 pana la 40 de ore, iar suma standard stabilita pentru inchiriere este de 1.000 de lei pe ora.

"Nu stim exact cand va ajunge actorul Nicolas Cage la Hunedoara, totul fiind stabilit de regizorul filmului, care nu a anuntat inca datele. Se vorbeste despre 6, 7 sau 8 noiembrie, insa datele pot fi decalate in functie de cerinte", a afirmat Ceriser.

Initial, producatorii filmului "Ghost Rider 2" s-au interesat pentru filmari si pe platforma fostului combinat siderurgic din Hunedoara, insa, pana in acest moment, nu au confirmat daca exista un alt spatiu de filmare in oras.

Nicolas Cage a ajuns in Bucuresti in noaptea de sambata spre duminica si este cazat intr-un hotel din centrul Capitalei. Actorul este invitatul de onoare al celebrului Bal de Halloween, care va avea loc la Palatul Parlamentului, sambata seara.

Cage va incepe filmarile pentru pelicula 3D "Ghost Rider 2" pe 1 noiembrie, in judetul Sibiu, a declarat, in urma cu doua saptamani, pentru Mediafax directorul de marketing al Studiourilor Castel Film, Bogdan Moncea.

Acesta a spus ca filmarile vor avea loc, intr-o prima faza, langa orasul Sibiu si prin judetul din Transilvania, dar si la Hunedoara si pe Transfagarasan.

Cea mai mare parte a filmarilor va avea loc, insa, la Studiourile Castel Film din Bucuresti, unde vor fi construite numeroase decoruri spectaculoase. Filmul va include efecte speciale vizuale si pirotehnice. O echipa de circa 200 de tehnicieni si artisti, in cea mai mare parte romani, va lua parte la filmari, care vor dura pana la sfarsitul lunii februarie si se vor desfasura in totalitate in Romania.

Antrenamentele cascadorilor - dar si pregatirile motocicletelor si masinilor care vor fi folosite la filmari - se desfasora in ritm intens la Castel Film, in timp ce costumele vor fi realizate la atelierele Dada din Bucuresti.

La fel ca in primul film "Ghost Rider", rolul principal ii apartine lui Nicolas Cage, avandu-i alaturi de data aceasta pe Violante Placido ("Americanul") si Ciaran Hinds ("Harry Potter si talismanele mortii" si "Va curge sange").

Actorii romani care vor juca alaturi de Nicolas Cage sunt, pe langa Cristi Iacob si Valentin Popescu, Sorin Tofan, Constantin Puscasu, Ioan Andrei Ionescu.

Pelicula este regizata de Mark Neveldine si Brian Taylor, care au mai regizat impreuna "Crank", "Crank: High Voltage" si "Gamer", si produsa de Sony Pictures.

"Ghost Rider 2", care are titlul de lucru "Ghost Rider: Spirit of Vengeance", il prezinta pe Johnny Blaze (Nicolas Cage), care se ascunde in Europa de Est. Acesta trebuie sa ii tina piept diavolului, care, de data aceasta, a luat forma umana. Potrivit site-ului imdb.com, filmul urmeaza sa fie lansat in Statele Unite ale Americii pe 17 februarie 2012.

Filmul "Ghost Rider", lansat in 2007, a avut incasari de 228,7 milioane de dolari. Pentru rolul din acest film, Nicolas Cage a fost nominalizat la Zmeura de Aur, pentru cea mai proasta prestatie actoriceasca a anului.

In cei 20 de ani de cariera, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numara "Parasind Las Vegas" (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, si "Suflet salbatic" (1990), in regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cel mai recent film al lui Nicolas Cage, "Ucenicul vrajitor/ The Sorcerer's Apprentice", a avut premiera in Romania pe 30 iulie.

Pe numele sau real Nicholas Coppola, actorul a adoptat un pseudonim pentru a evita asocierea cu celebrul sau unchi, regizorul Francis Ford Coppola. De altfel, unchiul lui Nicolas Cage, Francis Ford Coppola, a filmat si el in Romania, in 2005 si 2006, lungmetrajul "Tinerete fara tinerete", dupa o nuvela de Mircea Eliade.