Mugur Isărescu, despre măsurile Guvernului care au dus la prăbușirea leului: „Vine un ţăcănit şi începe să zgâlţâie vasul. Dacă eu nu am înţeles despre ce vorba, ce să înţeleagă alţii?”
“Indicele ROBOR a ajuns un fel de terorist, care umblă prin toată societatea şi nu-l prinde nimeni.” Declaraţia îi aparţine guvernatorului BNR.
El a anunţat joi menţinerea dobânzii de referinţă la nivelul actual, dar a şi răspuns valului de acuzaţii din partea politicienilor. Mugur Isărescu spune că Ordonanţa 114 data de Guvern a destabilizat economia şi l-a considerat pe cel care iniţiat-o „un țăcănit”.
Guvernatorul a respins acuzaţiile unor politicieni, care susţin că băncile s-ar fi înţeles între ele pentru a creşte dobânzile şi astfel ar fi influenţat indicele ROBOR.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: „Aici este o mare neînţelegere. Îmi pare rău că a cuprins toată societatea românească şi a ajuns acest ROBOR un fel de terorist aşa, care umblă prin toată societatea şi nu-l prinde nimeni. Deci nu este nimic manipulat. Nu este nimic anormal, piaţa funcţionează chiar foarte bine. Şi ca să pun şi eu întrebarea pe care mi-a pus-o un diplomat străin acum câteva zile: ce v-a apucat?”
Guvernatorul a anunţat că România are foarte multe riscuri şi incertitudini, după ce Guvernul a decis supraimpozitarea băncilor, a companiilor din energie şi telecom.
Mugur Isărescu: „Deci termini bine anul, inflaţie mică, dobânda rezonabilă 2,5% (....) La sfârşitul anului vasul plutea bine şi vine un ţăcănit şi începe să-l zgâlţâie aşa... ce poţi să faci? Înainte de Crăciun, nici nu te trezeşti bine.. Deci au fost.. a fost şi ordonanţă, a fost şi turbulenţă şi neînţelegerea. Dacă eu nu am înţeles despre ce vorba, ce să înţeleagă alţii?”
BNR a intervenit pentru a salva leul
Mugur Isărescu a mai spus că BNR a intervenit pentru a apăra moneda naţională, după ce leul a început să se deprecieze pe piaţa internaţională în urma recomandării unei bănci mari de a vinde titlurile româneşti.
"Leul a avut o mică depreciere. Acum ce vă spun nu ar trebui să vă spun, dar vă spun ca să vă calmez. Când ai o inflaţie mai mare decât în alte ţări cam cu 2 procente, aşa pe medie, nu te aşteptai la asta? Dar să faci aşa un tărăboi. Umpli primele pagini ale ziarelor de specialitate....Haideţi să ne calmăm că nu e nimic...Ne-a costat ceva. Orice tărăboi costă. Şi mişcarea aceea care în sfârşit nu că ne-a surprins, ne aşteptam la ea, a fost periculoasă, nu s-a întâmplat aici, că de aceea v-am spus de pieţele internaţionale. A fost peste noapte. Într-adevăr, leul era plimbat şi a apărut, hai ca să spunem aşa, o recomandare a unei bănci mari "vindeţi România". S-au vândut ceva titluri. Deci nu am avut momente uşoare, asta recunosc. Nu pot să neg că n-am intervenit, că e prea evident, dar nu comentez că am intervenit", a spus Isărescu.
De asemenea, el a menţionat că o depreciere de sub 5% nu ar trebui să intereseze.
"Şi ca să pun şi eu întrebarea pe care mi-a pus-o un diplomat străin acum câteva zile, că m-a întrebat "dar ce v-a apucat?" Piaţa funcţionează, cursul s-a depreciat cu 1,2%. Păi 1,2% parcă vorbeam între noi cei de aici că flexibilitatea cursului într-o limită de 5% nici nu trebuie să ne intereseze. Ce s-a întâmplat cu 1,2%? Într-adevăr, cu atâta gălăgie putea să se ducă mai departe şi să aibă efecte negative. Eu nu ştiu cine a creat tensiunea asta. Dacă voi fi întrebat la Parlament nu o să spun altceva decât ce v-am spus şi dumneavoastră. Nu e nimic secret. Nici pentru perioada actuală, nici pentru perioada 2008", a declarat Isărescu.
Isărescu a anunţat că marţi va merge în Parlament la Comisia economică din Senat, împreună cu tot consiliul de administraţie al BNR după ce a primit o invitaţie oficială.
Pe acelasi subiect: