Ioan Rus, PSD: Ii sfatuiesc pe Ponta si Antonescu sa negocieze cu Basescu; alta solutie nu exista
Fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat duminica seara ca ii sfatuiesti pe liderii USL, Victor Ponta si Crin Antonescu, sa negocieze cu presedintele Traian Basescu, pentru ca alta solutie nu exista.
"Cu siguranta ca il sfatuiesc si pe domnul Ponta, si pe domnul Antonescu sa negocieze cu Traian Basescu, pentru ca o alta solutie nu exista. Solutia cu razboiul, am auzit si eu, sa facem inca un referendum (...) Va trebui sa renuntam si noi la obiceiurile astea ale noastre, razboinice", a afirmat Ioan Rus, potrivit Mediafax.
De asemenea, Ioan Rus a tinut sa sublinieze ca el nu are nicio relatie cu Traian Basescu, in ultimii cinci ani discutand cu acesta numai de trei ori, cateva minute, si doar cu privire la probleme legate de mandatul sau de ministru de interne.
Ioan Rus a precizat ca unii jurnalisti de la Bucuresti au tinut sa il eticheteze ca fiind "omul lui Basescu", deoarece in Capitala trebuie "sa fii omul cuiva, al lui Basescu, al lui Antonescu, al lui Voiculescu, ca sa existi".
Totodata, el a aratat ca "grupul de la Cluj" din interiorul PSD exista in continuare, insa nu are niciun interes sa iasa din partid si sa creeze o alta platforma politica de centru-stanga. "Exista grupul de la Cluj. (...) Noi nu am avut niciodata pozitii centrifuge in partid. Noi am incercat tot timpul sa centripetam partidul, sa promovam ratiunea, logica actiunii de partid", a argumentat Ioan Rus, adaugand ca totusi este greu de obtinut unanimitate absoluta intr-un partid.
"Cum eu il ascult pe Dragnea, trebuie sa ma asculte si el pe mine. Argumentam si cadem pe urma de acord la pozitia cea mai corecta si mai competitiva", a spus Ioan Rus.
El a apreciat ca seful Guvernului a gresit cam in 15% din deciziile luate in ultimele trei luni, insa a trebuit sa faca fata unor atacuri politice si "presiuni din toate partile".
Ioan Rus l-a criticat din nou pe actualul ministru al administratiei, Radu Stroe, numindu-l "tata de smecheras". "Domnul Stroe, dupa ce malitios si misterios a explicat presei ca va da niste cifre ca ne vom tranti cu totii pe spate, iar CC isi va da demisia, s-au dat aceleasi cifre pe care eu si Dobre le-am explicat cu o luna si jumatate inainte. (...) Fata de ceea ce el a spus ca veti vedea cate surprize, nu trebuia sa ii spun smecheras, trebuia sa ii spun tata de smecheras, mai mult decat atat", a spus Ioan Rus.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS