Impozitul forfetar va fi calculat ca o suma fixa in functie de anumiti indicatori pe activitati
Impozitul forfetar va fi stabilit ca o suma fixa, in functie de anumiti indicatori pentru fiecare domeniu de activitate. Firmele vor plati mai putin decat daca ar aplica cota de 16% pe profit sau de 3% pe venit, a declarat ministrul pentru IMM-uri si turism, Maria Grapini.
"Pentru fiecare cod CAEN am identificat care sunt indicatorii relevanti care i-ar permite operatorului economic sa faca un anumit venit. Concret, ce il influenteaza pe un hotelier din Bucuresti, din Covasna etc in functie de marimea hotelului, de locatie, de capacitate? Si atunci la restaurante am luat alti indicatori relevanti, la service auto si reparatii auto alti indicatori relevanti si suma pe care o stabilim prin acest studiu pe care l-am propus Ministerului de Finante este o suma fixa care a provenit plecand de la istoricul cat s-a platit in 2011 impozit corectat cu acei indicatori relevanti", a afirmat Maria Grapini la o conferinta organizata la BNR.
Ea a dat ca exemplu hotelurile de la mare si de la munte, unde este luata in calcul sezonalitatea pentru stabilirea sumei de plata.
Grapini a mentionat ca la aceste servicii pentru populatie evaziunea este foarte mare, in 2011 incasandu-se impozit de la toate hotelurile si pensiunile din Romania mai putin decat la reparatii auto.
"Pornind de aici, am constatat ca daca le punem o suma fixa, care este mai mica decat ar fi la o inregistrare corecta a veniturilor si cheltuielilor, fie 16% impozit pe profit, fie 3% pe cifra de afaceri, conformarea lunara este imediata, se simplifica foarte mult actul de control pentru ca nu mai are ce controla, are de platit o suma fixa si atat", a explicat ministrul delegat pentru IMM-uri si turism.
Ea a precizat ca astfel firma respectiva nu mai plateste alt impozit, nici macar 16% impozit pe profit, aratand ca poate face profit "cat vrea", pe care poate sa-l investeasca mai departe sau sa acorde dividende.
"Acesta este un studiu care, in mod normal, ar trebui sa dea rezultate daca Ministerul de Finante il va aplica intru totul.
Peste doua zile are loc o intalnire intre patronate, ministerul meu si Ministerul de Finante pentru a finaliza proiectul", a mai spus Grapini.
Impozitul forfetar, care ar urma sa fie introdus de la 1 iulie, va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de infrumusetare sau spalatorii auto.