Guvernul a decis a doua rectificare a bugetului din acest an. Banii de ajutoare sociale si din Educatie merg catre Transporturi si Turism
Guvernul va taia bugetele la ministerele Muncii, Agriculturii, Educatiei, Mediului, Finantelor si la Academia Romana si va suplimenta alocarile pentru Sanatate, Transporturi, Dezvoltare Regionala si Turism, Economie, Cultura si Interne, prin a doua rectificare a bugetului din acest an.
Cele mai mari fonduri vor fi taiate de la Ministerul Finantelor (aproximativ 1,1 miliarde lei) si Ministerul Muncii (755 milioane lei), urmate de ministerele Agriculturii (145 milioane lei), Mediului (80,4 milioane lei) si Educatie (50 milioane lei), au declarat surse guvernamentale, citate de Mediafax.
Vor fi reduse si fondurile Secretariatului General al Guvernului, cu 15,4 milioane lei, si ale Academiei Romane, cu 10,4 milioane lei.
Cea mai mare suplimentare de fonduri va fi efectuata la Ministerul Sanatatii (1,23 miliarde lei), pentru finantarea programelor de sanatate in derulare.
Ministerul Transporturilor va primi un plus de 727 milioane lei, suma necesara pentru plata unor arierate si a cheltuielilor aferente cu facilitatile de transport ale elevilor si studentilor. Din aceasta suma, 500 de milioane lei vor fi utilizati pentru majorarea capitalului social al CFR Infrastructura, iar compania va utiliza noile disponibilitati in intregime pentru stingerea unor datorii bugetare.
Bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului va fi suplimentat cu 230,7 milioane lei pentru plata unor arierate, in timp ce Ministerul Apararii Nationale va primi 268 milioane lei, din care va achita TVA aferenta benzinei si motorinei consumate, pentru care primise amanare de plata. O schema similara se aplica si la Ministerul Administratiei si Internelor, unde "swap-ul" se ridica la 147 de milioane lei.
Guernul va aloca 122,3 milioane lei pentru completarea bugetului Ministerului Economiei si Comertului, avand ca destinatie platile pentru apa grea la reactoarele 3 si 4 ale Centralei de la Cernavoda.
Ministerul Culturii va primi 53,2 milioane lei, suma necesara pentru sustinerea revistelor si publicatiilor.
Cea de-a doua rectificare taie aproximativ 1,2 miliarde de lei atat de la venituri, cat si de la cheltuieli, si va avea un efect nul asupra deficitului bugetar.
Pe acelasi subiect: