Cel mai bogat stat care a intrat in UE in ultimii ani, pe marginea prapastiei. Devine a sasea economie care cere ajutor extern
Slovenia va deveni cea de-a sasea tara din zona euro care va solicita finantare externa, din cauza problemelor din sectorul bancar, considera mai multi economisti, citati de Bloomberg.
Slovenia, care a adoptat moneda euro in anul 2007, evalueaza "povara fiscala" generata de acoperirea pierderilor din industria financiara dupa ce Nova Ljubljanska Banka, cea mai mare institutie de credit din tara, a avut nevoie de o majorare de capital din partea guvernului.
Premierul Janez Jansa a declarat saptamana trecuta ca Slovenia "risca un scenariu grecesc". Mai tarziu, la summit-ul UE de la Bruxelles, liderul sloven a afirmat ca guvernul "face tot posibilul sa gaseasca o solutie", sa evite o situatie care ar impune solicitarea unui ajutor extern.
"Este tot mai probabil ca Slovenia sa fie urmatoarea mica economie care va cere un bailout de la Uniunea Europeana, care ar fi concentrat pe sectorul bancar", comenteaza pentru Bloomberg un economist al BNP Paribas, din Varsovia, preluat de Mediafax.
Cipru a devenit saptamana trecuta cel de-al cincilea stat din zona euro care a solicitat finantare multilaterala, din cauza impactului crizei din Grecia asupra bancilor locale. Grecia, Irlanda si Portugalia au solicitat ajutor extern odata cu cresterea dobanzilor la imprumuturile pe 10 ani peste pragul de 7%, iar Spania a cerut o linie de finantare de 100 miliarde euro pentru recapitalizarea bancilor din tara, lovite grav de prabusirea pietei imobiliare.
Costurile de finantare a Sloveniei au crescut saptamana trecuta la cel mai ridicat nivel din februarie, randamentul obligatiunilor cu maturitatea in 2021 atingand vineri 6,1%.
Convergenta PIB-ului pe locuitor din Slovenia catre media europeana a franat, fiind la acelasi nivel ca inainte de aderarea la UE, in 2004. Slovenia este cel mai bogat stat care a intrat in UE dupa 2004. Economia slovena se va contracta in acest an cu 2%, estimeaza Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.
Guvernul sloven a adoptat mai multe masuri in acest an pentru reducerea cheltuielilor publice cu aproximativ 800 milioane euro, dupa ce deficitul bugetar a atins anul trecut 6,4% din PIB. Printre decizii se umara scaderea salariilor din sectorul public si a prestatiilor sociale.
Banca centrala a cerut in repetate randuri guvernului sa recapitalizeze institutiile de credit, dependente de Banca Centrala Europeana pentru lichiditate.
"O noua escaladare a crizei euro, care ar impinge dobanzile la niveluri prohibitive, ar forta probabil o solicitare catre FMI si UE. Nu pare ca s-a ajuns inca acolo, insa (Slovenia - n.r.) probabil ca nu este prea departe", spune William Jackson, economist la Capital Economics, Londra.
Nova Ljubljanska Banka (NLB) a avut nevoie de o recapitalizare de 381 milioane euro, guvernul si agentiile de stat contribuind cu intreaga suma dupa ce al doilea mare actionar al bancii, KBC Groep NV, s-a retras din tranzactie pentru ca nu a obtinut aprobarea Comisiei Europene.
KBC, cea mai mare banca si companie de asigurari din Belgia dupa valoarea de piata, a primit in 2009 un ajutor de stat de 7 miliarde euro. Guvernul sloven a initiat procedura de majorare de capital ca "solutie temporara", incercand sa-si reduca participatia majoritara la 25% plus o actiune.
Ministrul Finantelor Janez Sustersic a afirmat anterior ca NLB are nevoie de "mult peste" 500 milioane euro pentru a relua creditarea si a stimula economia. Banca a imprumutat 1,2 miliarde euro de la BCE, a afirmat directorul general Bozo Jasovic.
"Cred ca vom evita solicitarea pentru ajutor", a spus Sustersic la inceputul acestei saptamani, notand ca NLB va fi stabila timp de cel putin un an dupa primirea majorarii de capital de la guvern.
Datoria de stat a Sloveniei a crescut de peste doua ori de la adoptarae euro, la 47,6% din PIB, si va avansa in acest an la 54,7% din PIB, potrivit estimarilor Comisiei Europene.