Guvernul si-a dat acordul pe noul contract cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania. Pretul unui kilometru scade cu 50% VIDEO
Guvernul a avizat noul contract cu compania americana Bechtel pentru construirea autostrazii Transilvania, care prevede reducerea costului aferent lucrarii la 6,9 milioane euro/km si permite scoaterea la licitatie a tronsoanelor inca neincepute, a anuntat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Problema Autostrazii Transilvania a fost discutata, in luna august, in sedinta de guvern, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, anuntand la finalul acelei reuniuni ca totalul costurilor de construire va fi redus la 6,9 milioane euro/km, cu circa 50% mai putin, iar compania Bechtel va mai lucra doar pe doua tronsoane, statul fiind liber sa liciteze celelalte sase sectoare de drum, scrie Mediafax.
Ministrul a precizat ca acest contract nu va fi prezentat public, constructorul american insistand ca termenii intelegerii sa ramana confidentiali.
"Ca urmare a negocierilor, in ciuda unui alt guvern care si-a propus sa ne faca cetateni de mana a treia in fata statelor membre ale Uniunii Europene, se realizeaza o economie la bugetul de stat de 6 miliarde euro, deci daca am fi continuat sa lucram la preturile din contractul initial, costul total al autostrazii ar fi fost de 10 miliarde euro", a spus Boagiu.
Ea a aratat ca din contract a fost eliminata clauza care interzicea statului roman pentru o perioada de doi ani sa scoata la licitatie vreunul dintre tronsoanele autostrazii, in cazul rezilierii contractului, astfel ca in perioada imediat urmatoare va fi lansata licitatia pentru sectorul de drum Gilau - Nadasel, documentatia aferenta fiind finalizata.
Potrivit ministrului, cuantumul total al solicitarilor de plata formulate de catre constructorul american catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale a fost redus, in urma negocierilor, de la 380 milioane euro la 115 milioane euro, suma care va fi platita in trei transe, respectiv pana la 31 decembrie 2011, pana la 31 martie 2012 si pana la 31 mai 2012.
Termenele de plata a facturilor au fost de asemenea extinse, de la maximum 25 zile la 65 zile, iar clauzele de indexare si cele privind costurile indirecte au fost eliminate.
"Prin aceste clauze, si daca lucrau, si daca nu lucrau, erau indreptatiti sa primeasca lunar un milion de euro", a spus Boagiu.
Pentru tronsoanele care urmeaza sa fie executate de Bechtel au fost introduse clauze similare celor din contracte pentru constructia altor autostrazi, referitoare la termene de executare si penalitati zilnice pentru depasirea acestor termene, cuprinse intre 0,05% si 10% din valoarea sectiunii ramase de executat.
Potrivit ministrului Transporturilor, compania Bechtel va continua lucrarile doar la tronsoanele Campia Turzii-Gilau si Suplacu de Barcau-Bors, reprezentand 118 kilometri din cei 415 kilometri ai Autostrazii Transilvania, statul fiind liber sa liciteze celelalte sase tronsoane, fara nicio pretentie din partea constructorului american.
Proiectul Autostrazii Transilvania a fost impartit in opt tronsoane de constructie. Lucrarile nu au fost incepute pe sase dintre ele, insumand 297 de kilometri, respectiv Brasov-Fagaras (53 km), Fagaras-Sighisoara (52 km), Sighisoara-Ogra (56 km), Ogra-Campia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihailesti (24 km) si Mihailesti-Suplacu de Barcau (76 km).
Costul de construire a Autostrazii Transilvania pe tronsoanele unde Bechtel continua sa lucreze va fi redus la 6,9 milioane euro/km, fata de 14,7 milioane euro/km in prezent, pentru celelalte tronsoane costul estimat si raportat inclusiv la specificul terenului fiind de 7,2 milioane euro/km, nivelul final urmand insa sa fie stabilit in urma licitatiilor.
Proiectul Autostrada Transilvania a inceput in 2004, in baza unui contract de 2,2 miliarde euro, pentru constructia unui traseu de 415 kilometri, dar portiunea construita pana in prezent cu finantarea statului, la sapte ani de la lansarea proiectului, depaseste cu putin 10% din traseul total. Pana in prezent au fost contruiti doar 52 km din autostrada, iar lucrarile sunt oprite de la inceputul anului, din lipsa de fonduri.
Pe acelasi subiect: