Grecia si-a facut temele! Primeste urmatoarea transa de la UE si FMI
Comisia Europeana (CE) considera ca Grecia indeplineste criteriile pentru a primi in septembrie urmatoarea transa, de noua miliarde de euro, din ajutorul financiar stabilit de statele din zona euro si de Fondul Monetar International (FMI).
Institutiile financiare internationale au decis, in luna mai, sa imprumute Grecia cu 110 miliarde de euro, cel mai mare ajutor financiar din istorie acordat unui stat, in schimbul unor masuri drastice de austeritate.
"Comisia considera ca evaluarea pozitiva a conditiilor impuse Greciei deschide calea urmatoarei faze a imprumutului", a anuntat astazi CE.
Comisia se asteapta ca statele zonei euro sa aprobe transa si sa dea unda verde eliberarii fondurilor.
Din cele noua miliarde de euro, 6,5 miliarde de euro provin de la statele din sona euro, iar 2,5 miliarde euro de la FMI.
Acordarea urmatoarei transe din finantarea destinata Greciei urmeaza a fi aprobata de ministrii de Finante din zona euro pe 7 septembrie, intr-o reuniune speciala.
Pe acelasi subiect: