Ghetea: Vanzarea subsidiarelor grecesti din Romania nu ar avea influenta asupra sistemului bancar
Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC Bank si al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), apreciaza ca posibila vanzare a bancilor grecesti prezente in Romania, in urma presiunilor Troicii asupra institutiilor de credit elene, nu va avea nicio influenta asupra sistemului bancar romanesc.
"Nu vad niciun impact, e vorba de schimbarea unor actionari prin vanzarea unor subsidiare. Nu cred ca va avea vreo influenta si nicidecum o influenta negativa", a declarat luni Ghetea, potrivit Mediafax.
Reprezentatii creditorilor externi ai Greciei cer bancilor comerciale elene sa-si vanda subsidiarele si bancile afiliate din Europa de Sud-Est, precum si activitatile nebancare de pe piata elena, potrivit unor surse apropiate situatiei, citate de publicatia elena Kathimerini.
In Romania sunt prezente mai multe banci elene. Astfel, National Bank of Greece detine Banca Romaneasca, Eurobank controleaza Bancpost, in timp ce Piraeus Bank si Alpha Bank au operatiuni sub brand propriu.
Troica, formata din Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si FMI, vrea vanzarea imediata a activitatilor nebancare, in baza unui calendar precis, si exercita presiuni pentru vanzarea subsidiarelor din Balcani, relateaza Kathimerini.
"Trebuie sa stim ca orice schimbare de actionari care implica mai mult de 10% din actiuni trece pe la Banca Nationala. Si au fost situatii in care Banca Nationala a spus asta nu, asta nu, deci poate refuza actionarii care nu i se par potriviti", a mai spus Ghetea.
Pe acelasi subiect: