O delegatie FMI a venit, marti, la Bucuresti. Perspectivele economiei, bugetul pe 2013 si reformele, principalele teme de discutie
Misiunea FMI, condusa de Erik de Vrijer, se va afla la Bucuresti in perioada 15-29 ianuarie, pentru cea de-a 7-a si a 8-a evaluare a acordului stand-by. Principalele teme de discutie sunt perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale si politica monetara.
Misiunea FMI va fi insotita de echipe de la Comisia Europeana si Banca Mondiala.
Romania are in derulare un acord preventiv cu FMI si UE in valoare de 5 miliarde euro, fonduri care nu vor fi accesate decat in caz de necesitate.
FMI a intrerupt misiunile de evaluare dupa luna septembrie a anului trecut, motivand ca doreste sa discute bugetul pentru 2013 doar cu executivul rezultat dupa alegerile parlamentare din luna decembrie. Totusi, in noiembrie a fost prezenta in Romania o misiune tehnica, in timpul careia expertii FMI au analizat performantele economice si bugetare, fara a face insa niciun fel de declaratii publice si fara un raport catre consiliul director al Fondului.
Actualul acord a fost parafat in primavara anului 2011, odata cu inchiderea intelegerii incepute in 2009, si urmeaza sa se finalizeze in lunile martie-aprilie ale acestui an.
Premierul Victor Ponta a declarat la votul de investitura a Guvernului, in plenul Parlamentului, ca Guvernul este hotarat sa incheie un nou acord preventiv cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala deoarece UE este in plina furtuna economica, precizand ca nu toate propunerile formulate de aceste institutii sunt mereu perfecte, dar ca un astfel de acord este important.
Fostul ministru de finante Florin Georgescu declara, insa, in luna noiembrie, ca Guvernul intentioneaza sa negocieze chiar din luna ianuarie 2013 termenii unui nou acord cu FMI, unde sa fie preluate unele dintre conditionalitatile nerealizate curprinse in actuala intelegere, care ar urma sa fie inchisa inainte de termen.