FMI a ajuns la un acord cu Ministerul Finantelor privind bugetul pe 2010
FMI a ajuns la un acord cu Ministerul Finantelor in ceea ce priveste principalele prevederi ale bugetului consolidat pe 2010, care prevede un deficit de 5,9% din PIB, a declarat marti seful misiunii de evaluare a acordului incheiat de Romania cu FMI.
"Avem un acord in ceea ce priveste bugetul pe 2010. Provocarea in acest moment este ca bugetul sa fie trimis in Parlament spre aprobare. Suntem optimisti ca acest lucru se va intampla foarte repede", a afirmat Jeffrey Franks la finalul unor discutii cu ministrul interimar al Finantelor, Gheorghe Pogea, si alti oficiali ai ministerului, informeaza Mediafax.
El a aratat ca in ceea ce priveste deficitul din 2009, exista posibilitatea ca Romania sa se incadreze in tinta stabilita, de 7,3% din PIB.
"In noiembrie au fost estimari care aratau un deficit peste tinta. Lucrurile arata ceva mai bine acum. Exista o sansa ca tinta pentru 2009 sa fie atinsa", a mai spus oficialul FMI.