Femeia care a ingenuncheat una dintre cele mai mari banci din lume. A castigat o suma colosala
Sherry Hunt nu s-a gandit niciodata ca va ajunge managerul unei banci de pe Wall Street. A crescut intr-o zona rurala a statului Michigan (SUA), alaturi de tatal sau, care a invatat-o sa pescuiasca, si de mama, care i-a aratat cum sa culeaga ciuperci salbatice. Asculta muzica country, dar era ferm convinsa ca Dumnezeu ii pregatise ceva special pentru mai tarziu. Si a avut dreptate.
S-a casatorit la 16 ani si nu a ajuns niciodata la facultate. A dat nastere primului sau copil cand avea doar 17 ani, iar apoi a inceput sa-si caute un job. In cele din urma, un prieten a ajutat-o sa-si gaseasca un loc de munca. Se intampla in 1975 cand se ocupa cu imprumuturile pentru locuinte intr-o mica banca din Alaska.
In urmatorii 30 de ani, Hunt a tot urcat pe scara pozitiilor ierarhice din domeniul bancar, performand in Indiana, Minnesota, iar mai tarziu in Missouri, potrivit Bloomberg. A ajuns pana intr-acolo cat sa ocupe o pozitie de executiv in cadrul companiei americane Citigroup, cea mai afectata de criza, dintre bancile americane.
Cu un numar mare de credite neperformante, Citigroup a fost sever zguduita de recesiunea din ultimii ani. Sherry Hunt, care pe vremea aceea era unul dintre executivii institutiei financiare, a povestit cum, in ciuda dificultatilor economice cu care se confrunta banca, conducerea continua sa aprobe achizitii si vanzari de credite toxice.
In zilele sale libere, Sherry obisnuia sa mearga la pescuit impreuna cu sotul sau, Jonathan sau sa calareasca. Sherry (astazi in varsta de 55 de ani) are propriul sau cal si ii place sa-i ajute si pe altii sa-si cumpere animale. Aproape la fel de mult cum ii place sa se ocupe de creditare.
In noiembrie 2004 a ajuns vicepresedinte al departamentului de creditare in Citigroup, divizia CitiMortgage. Privea la intreaga sa cariera cu mandrie si era decisa sa nu se opreasca. Piata imobiliara era in plin boom, iar banca pe care o conducea, cu sediul in New York, a sasea ca putere de creditare in Statele Unite. Practic, institutia era responsabila de 3,5% din totalul tuturor creditelor ipotecare din America. Hunt se ocupa cu supravegherea a celor 65 de conditii de creditare ale CitiMortgage Inc., cu sediul in O`Fallon, Missouri, la 45 de minute de St. Louis.
Echipa lui Sherry era responsabila de protejarea bancii de eventuale fraude ori de proaste investitii. Impreuna cu colegii sai investigau imprumuturile pe care le acorda Citi ori creantele pe care le cumpara de la brokeri externi sau de la furnizori de credite, pentru a fi siguri ca ele se ridicau la standardele bancii. Verificau daca creditele erau semnate corect, daca veniturile clientilor se incadrau in sumele imprumutate, si se ocupau totodata de diverse evaluari cu privire la evolutia imprumuturilor. Banca urma apoi sa garanteze calitatea creantelor in momentul in care le vindea investitorilor si sa aprobe, totodata, asigurarile creditelor guvernamentale.
Cererea investitorilor pentru instrumentele financiare garantate cu ipoteci ajunsese atat de mare incat Citigroup nu le mai putea procesa suficient de repede. Biroul de aprobare al Citi le-a spus atunci investitorilor ca banca avea sa suporte creditele daca debitorii nu mai puteau plati la un moment dat.
Pentru procesul de creditare din O`Fallon, Hunt pregatea o linie de ansamblare care sa duca la implozia bulei locuintelor, in cazul in care bula continua sa creasca si sa afecteze clientii, in momentul spargerii. “Masinaria” acordarii creditelor din O`Fallon mergea mult prea repede pentru ca banca sa mai verifice fiecare imprumut, declara Hunt.
In 2006, Citi cumpara creante ipotecare de la creditorii externi falsificand formulare fiscale si fara toate semnaturile necesare, povesteste fostul vice presedinte al Citigroup. Era chiar jobul sau sa verifice toate aceste aspecte. In momentul in care si-a dat seama ce se intampla, a intocmit un raport catre superiorul sau. Acesta din urma i-a ars insa raportul, dar si documentele care demonstrau aceste lucrui, dupa cum Sherry a declarat pentru Bloomberg, atat in prima perioada a crizei financiare, cat si in 2011 si 2012.
In martie 2011, dupa doi ani in care Citigroup a primit 45 miliarde de dolari, ajutor din partea guvernului Statelor Unite, dar si alte miliarde de dolari de la Rezerva Federala (mai mult decat oricare alta banca americana), Jeffrey Polkinghorne, unul dintre directorii sediului din O`Fallon, insarcinat cu calitatea dosarelor de credite, i-a cerut lui Hunt si inca unui coleg de-al lor o intalnire privata, in sala de conferinte. Superiorul le-a cerut celor doi sa reduca numarul raportat al creditelor cu probleme legale.
Hunt a refuzat sa participe. Mai mult, a dat banca in judecata, la cinci luni de la intalnirea cu Polkinghorne, pentru incalcarea reglementarilor federale, si a castigat.
Citigroup nu a contestat niciuna din acuzatiile lui Hunt si nu s-a aparat in public sau in justitie. In februarie 2012, banca a acceptat sa plateasca guvernului SUA 158,3 milioane de dolari pentru inchiderea cazului.
Comportamentul incorect al Citigroup, pana in 2012, arata cum bancile americane nu au invatat inca lectia crizei creditelor, in ciuda miliardelor de dolari primite pentru evitarea falimentului, este de parere Neil Barofsky, fost inspector al Programului pentru Bancile cu Probleme (TARP).
Drept recompensa pentru ca a semnalat in justitie incorectitudinea angajatorului, Sherry Hunt, fata de la tara devenita bancher, a primit 31 de milioane de dolari, din suma de 158,3 milioane de dolari platita de Citigroup autoritatilor americane.
Hunt spera ca victoria ei va inspira si alti jucatori din mediul financiar sa ia atitudine cand observa asemenea nereguli. “Mi-ar placea ca oamenii sa stie cat pot protesta, ca pot spune adevarul. Daca eu am putut, atunci pot si ei. Trebuie sa schimbam lucrurile rele care se intampla in curtile noastre. Asa ajungem sa facem fapte de vom fi mandri mai tarziu”, a adaugat fostul bancher.
Dupa ce a obtinut recompensa din partea autoritatilor americane, Hunt s-a hotarat sa-si doneze casa din Missouri Bisericii Baptiste din orasul Troy si sa aleaga o clima mai prietenoasa.
Din coltul noii lor bucatarii, Jonathan o striga pe Sherry sa-i arate un filmulet pe tableta. Este vorba despre melodia unei vacante permanente, “Knee Deep”, cantata de cei de la Zac Brown Band. “Asculta”, ii spune Jon sotiei sale, punctand filmuletul. Incepe apoi sa cante: “Nicio grija din lume nu va atinge scaunul pe care stau eu. Toate se vor transforma in valuri”. Sherry zambeste si da din cap aprobatoare.