Eminem joaca intr-o reclama de un milion de dolari!
Starurile internationale primesc bani frumosi pentru reclamele in care apar. E si cazul rapperului american Eminem, care a acceptat sa apara intr-un spot publicitar ce va fi difuzat in pauza Super Bowl, pentru suma de un milion de dolari, relateaza Mediafax.
Cantaretul a batut palma cu directorii de la Lipton Brisk pentru a filma o reclama care va fi difuzata in pauza finalei Campionatului de Fotbal American, Super Bowl.
Videoclipul va fi conceput sub forma unei povesti in care sunt prezentate aventurile din viata cotidiana a versiunii animate a lui Eminem, scrie New York Post. Pentru personajul pe care-l va interpreta, muzicianul va fi recompensat cu un milion de dolari.
Celebrul rapper nu este singurul artist international care va aparea in reclamele difuzate de posturile americane de televiziune in pauza galei Super Bowl.
Printre cei care vor filma alte spoturi publicitare pentru celebra gala americana, se numara cantaretul canadian Justin Bieber, rockerul Ozzy si sotia sa, Sharon Osbourne, trupa The Black Eyed Peas si Christina Aguilera. Aceasta din urma va interpreta chiar imnul national american, inainte de inceperea Super Bowl, in timp ce The Black Eyed Peas va sustine un mini-concert in pauza finalei campionatului de fotbal.
National Football League (NFL) se bucura de o imensa popularitate in randul spectatorilor americani. In 2009, peste 153 de milioane de telespectatori din Statele Unite au urmarit recitalul trupei britanice The Who din pauza galei Super Bowl.
Alte nume mari care au concertat la acest eveniment in ultimii ani sunt: U2, Bruce Springsteen, Tom Petty, Prince, The Rolling Stones si Paul McCartney.
Super Bowl-ul reprezinta finala National Footbal League din fotbalul american profesionist. Super Bowl-ul s-a jucat pentru prima data pe 15 ianuarie 1967 si a devenit de-a lungul timpului, cel mai urmarit program de televiziune din Statele Unite ale Americii.
Drepturile de televizare ale evenimentului sunt detinute in fiecare an de o singura televiziune importanta din SUA (NBC). De aceea, publicitatea, extrem de scumpa de altfel, urmarita in timpul Super Bowl-ului, a devenit un obicei.
Super Bowl 2011 va avea loc la sfarsitul acestei saptamani, in Dallas, intre echipele Pittsburgh Steelers si Green Bay Packers.
Pe acelasi subiect: