eMAG vrea sa deschida inca doua showroom-uri in 2010! Unul, la Constanta!
Retailerul online de produse IT&C si electronice eMAG vrea sa deschida pana la sfarsitul anului doua showroom-uri noi, primul dintre acestea urmand sa fie amplasat in Constanta, a declarat, marti, directorul de marketing al companiei, Radu Apostolescu, citat de Mediafax.
"Primul dintre noile showroom-uri, care va fi deschis la inceputul lunii septembrie, va fi amplasat in centrul Constantei si va avea o suprafata de 300 de metri patrati, iar investitia se va ridica la 50-60.000 de euro", a spus Apostolescu.
Pentru cel de-al doilea nu a fost stabilit inca amplasamentul, a precizat directorul de marketing al eMAG.
In aprilie, compania a deschis o unitate la Timisoara, ajungand astfel la cinci showroom-uri. Celelalte patru sunt localizate in Bucuresti, Cluj, Iasi si Ploiesti.
Compania are ca obiectiv, pentru acest an, o cifra de afaceri de 100 de milioane euro, in crestere cu 56% fata de 2009, cand a avut afaceri de 64 milioane de euro.
eMAG a inregistrat in primul semestru o crestere a afacerilor de 64% fata de aceeasi perioada din 2009, la 41 milioane euro, datorita extinderii retelei de showroom-uri din tara, dezvoltarii portofoliului de produse si lansarii de noi servicii.
Actionarul majoritar al companiei este Asesoft Distribution.
Pe acelasi subiect: