Decizie radicala in sistemul bancar elen. NBG, EFG Eurobank si Piraeus discuta o posibila fuziune
Trei dintre cele mai mari banci elene, National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank si Piraeus Bank, au discutat in prima parte a anului un plan de a forma o singura institutie de credit, potrivit unor surse citate de cotidianul Kathimerini, scrie Mediafax.
NBG, EFG Eurobank si Piraeus Bank sunt toate prezente in Romania. NBG detine Banca Romaneasca, iar EFG Bancpost. Dintre marile banci elene nu a participat Alpha Bank, de asemenea activa pe piata romaneasca.
Managerii celor trei banci au discutat, inaintea alegerilor parlamentare anticipate din 6 mai, posibilitatea unei fuziuni care ar fi creat o institutie de credit de mari dimensiuni, care ar rezista dificultatilor unei eventuale iesiri a Greciei din zona euro. Contactele pe aceasta tema s-au oprit cu scurt timp inaintea zilei alegerilor, potrivit surselor citate.
Stadiul in care s-au aflat discutiile celor trei banci nu este cunoscut, dar se pare ca partile implicate nu au avut intalniri pe aceasta tema.
Contactele au incetat pentru evaluarea situatiei politice si nu au mai fost reluate. Grecia a fost nevoita sa organizeze alegeri anticipate din nou, in iunie.
Ulterior, peisajul bancar elen a inceput sa inregistreze schimbari, precum preluarea activelor viabile ale ATEbank de catre Piraeus.
Un oficial important oficial din sectorul bancar elen a declarat, insa, recent pentru cotidianul elen ca "sectorul bancar din Grecia nu are decat o cale: formarea unei banci cu adevarat mari, care sa conteze la nivel international".
NBG avea la sfarsitul primului trimestru active de 111,5 miliarde de euro, EFG Eurobank 73,6 miliarde de euro, iar Piraeus Bank 46,4 miliarde de euro.
Marile banci elene au inrgistrat pierderi considerabile ca urmare a participarii la restructurarea datoriei statului elen in acest an, prin care indatorarea tarii a fost redusa cu circa 100 miliarde de euro. Pentru consolidarea sistemului bancar, institutiile de credit au primit pentru recapitalizare, la sfarsitul lunii mai, 18 miliarde de euro provenite de la Facilitatea Europeana de Stabilitate Financiara. A doua transa, de 25 miliarde de euro, ar urma sa fie transferata bancilor pana in octombrie.
Mai multe despre:
#criza datoriilor din zona euro#banci grecesti#criza din Grecia#Eurobank#Piraeus Bank
Pe acelasi subiect: