Cum salveaza BCE bancile din Europa, sever afectate de criza
Banca Centrala Europeana (BCE) impreuna cu un grup de state din zona euro pregatesc o initiativa prin care bancile europene afectate sever de criza datoriilor ar putea accesa direct fondul permanent de urgenta al zonei euro, relateaza ziarului german Suddeutsche Zeitung, preluat de Reuters.
"Potrivit informatiilor Suddeutsche Zeitung, un grup de state din zona euro va verifica in urmatoarele doua saptamani cum ar putea transfera credit in mod direct catre banci care au probleme de lichiditate, insa pot supravietui. Motivul este criza din Spania si temerile ca s-ar putea raspandi in alte tari din zona euro", scrie publicatia citata, fara a preciza sursa informatiilor.
Ziarul noteaza ca Germania se opune vehement acestei variante, noteaza Mediafax.
In prezent, principalul mecanism anticriza al UE este Fondul European de Stabilitate Financaira, care poate sprijini financiar statele din zona euro cu probleme financiar-fiscale. Fondul de Stabilitate are insa caracter temporar.
Mecanismul European de Stabilitate va intra in functiune de la jumatatea acestui an, devenind fondul de urgenta cu caracter permanent al zonei euro, cu resurse de creditare de 500 miliarde euro.
Conform acordurilor actuale intre liderii europeni, cele doua mecanisme pot fi accesate numai de tari, nu si de banci. Guvernele pot opta insa sa recapitalizeze banci aflate in dificultate cu bani de la fondurile de urgenta.
Bancile europene de confrunta cu o situatie fara precedent de la formarea zonei euro, fiind afectate, pe de o parte, de criza datoriilor de stat si impactul masurilor de austeritate asupra economiei si, pe de alta parte, de inasprirea reglementarilor internationale privind capitalul bancar si rezervele care ar trebui constituite de institutiile financiare.
Sistemul bancar din Europa de Est este dominat de institutii de credit din Vest, fiind, potrivit unui raport recent al FMI, cea mai vulnerabila regiune cu economii emergente la consecintele crizei datoriilor de stat.
Europa de Est are de departe cea mai mare vulnerabilitate la o incetinire a activitatii economice in zona euro, cele mai puternice legaturi bancare cu uniunea monetara si cele mai ridicate nevoi de finantare externa.
Problema lichiditatii din sectorul bancar european a trecut in plan secund in ultimele patru luni, dupa ce BCE a injectat in sistem, in decembrie si februarie, un total de circa 1.000 miliarde euro prin doua operatiuni de refinantare pe trei ani destinate bancilor comerciale, primele de acest tip efectuate de institutie.
Revenirea in actualitate a temerilor privind situatia economica si financiara a Spaniei a reaprins insa si discutiile despre capacitatea sectorului bancar de a rezista unei noi reprize a crizei datoriilor de stat, dupa episodul Greciei.