Cum au ajuns publicitarii romani sa faca reclame pentru export
Aproape toate agentiile de publicitate afiliate unui lant international exporta sau au exportat la un moment dat campanii publicitare create in Romania. De cand marii clienti au inceput sa-si reduca bugetele, fenomenul a luat amploare, iar devine un exportator predilect, datorita costurilor reduse de productie.
”Fata de tari precum Anglia, Franta, Germania sau SUA, costurile cu forta de munca si productia propriu-zisa sunt mult mai mici si daca avem si campanii bune, care se pot adapta usor la alte piete, atunci clientii prefera sa cumpere reclame create in Romania”, spune Alex Badila, manging director la Publicis Romania. Agentia si-a creat deja un portofoliu de campanii exportate, cele mai importante fiind pentru Orange, OMV si Petromv sau Garnier.
Chiar daca vorbim despre o tendinta care abia in ultimii ani a inceput sa prinda un contur clar, primele exporturi de reclame au avut loc acum aproximativ 10 ani, atunci cand D’Arcy, agentia de care se leaga numele Manuelei Necula, de la Ogilvy, si a lui Zoltan Szigeti, presedintele The Group, a realizat prima campanie difuzata exclusiv in afara Romaniei.
In momentul de fata, cea mai mare parte a agentiilor afiliate la un lant multinational expor;a sau au exportat la un moment dat reclame. De altfel, ele sunt si preferate in ochii clientilor care vor sa cumpere un spot pe care sa-l difuzeze in alta tara, insa si agentiile independente au inceput sa aiba un cuvant de spus la acest capitol.
Cititi mai multe despre campaniile pe care publicitarii romani le exporta pe businessmagazin.ro
Pe acelasi subiect: