Coroana care a cazut peste presedintele ucrainean, scoasa la licitatie!
Coroana care a cazut peste presedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, in timpul unei ceremonii la care acesta a participat alaturi de omologul sau rus, Dmitri Medvedev, a fost scoasa la licitatie, sustine o publicatie ucraineana.
Licitatia, organizata de un partid ucrainean, va avea loc la 27 mai. Pretul de plecare al coroanei este de 8.000 de grivne (circa 820 de euro).
Potrivit Jurnalului de Chisinau, organizatorii au primit pana in prezent peste 30 de cereri pentru cumpararea coroanei care a cazut peste Ianukovici.
Coroana respectiva a cazut peste presedintele ucrainean la 17 mai, cand liderul de la Kiev, impreuna cu omologul sau rus, Dmitri Medvedev, au depus flori la Monumentul Soldatului Necunoscut.
In timpul ceremoniei, era vant puternic si ploua. Coroana pe care a depus-o Ianukovici a fost impinsa de vant peste liderul ucrainean.