cora Romania deschide mall la Constanta . Vor fi 1.200 de job-uri disponibile
cora Romania, care detine lantul de hipermarketuri cu acelasi nume, va inaugura in a doua parte a anului 2012 un mall la Constanta, Corall, dupa care va construi alte doua la Brasov si Bacau, si vrea sa intre pe segmentul constructiei de apartamente.
"Avem in plan constructia a inca doua mall-uri, la Brasov si Bacau, unde avem deja terenurile. Constructia centrelor comerciale va incepe anul viitor, pe locurile unor foste fabrici, aflate in centrele celor doua orase", a declarat, miercuri, Philippe Lejeune, director general al cora Romania.
El a adaugat ca mall-ul de la Brasov va fi deschis anul viitor si va avea o suprafata de aproape 150.000 metri patrati.
"Nu am investit mai devreme in imobiliare, pentru ca terenurile erau prea scumpe, dar in ultimii ani am cheltuit circa 50 milioane euro pentru achizitia de terenuri in Romania. Avem doua terenuri si in Bucuresti, unul pe soseaua Alexandriei, iar celalalt la Jilava (...) Cora este interesata si de constructia de apartamente si cautam parteneri in acest sens", a spus Lejeune, fara a oferi mai multe detalii.
El a adaugat ca in acest an vor fi deschise doua hipermarketuri, la Drobeta-Turnu Severin si Arad, cu suprafete de 7.000, respectiv 5.000 de metri patrati.
Mall-ul din Constanta, prima investitie de acest tip a companiei in Romania, va avea o suprafata construita de 150.000 metri patrati, care va include si un hipermarket cora, si va necesita o investitie de 100 milioane euro.
Corall va gazdui galerii comerciale de peste 25.000 metri patrati, cinematografe de 3.000 metri patrati, o zona de food de 3.600 metri patrati si va genera 1.200 locuri de munca.
Directorul cora Romania a adaugat ca anul trecut valoarea cosului de cumparaturi a scazut cu 10%, desi numarul de clienti a ramas constant.
Pentru 2011, compania asteapta o crestere usoara a cifrei de afaceri si a profitabilitatii.
cora Romania are in acest moment cinci magazine, trei la Bucuresti si doua in provincie, urmand sa deschida anul viitor alte trei hipermarketuri, cate unul la Constanta in Centrul Comercial City Park, la Drobeta Turnu Severin si Arad.
Pe acelasi subiect: