Cîțu anunță că, joi, România s-a împrumutat la dobânzi negative, pentru prima dată în istorie: “Înseamnă că, dacă împrumutăm un leu, trebuie să dăm înapoi 90 bani”
România s-a împrumutat joi, pentru prima oară în istorie, la dobânzi negative, a anunţat joi, în deschiderea şedinţei de Guvern, ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu.
Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, joi, 150 de milioane de euro de la bănci la o dobândă de - 0,11% pe an, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, cu maturitatea reziduală la 5 de luni.
Valoarea nominală a emisiunii a fost de 150 de milioane de euro, iar băncile au transmis oferte în sumă de 229,1 milioane de euro.
"Azi avem o veste bună, o veste istorică pentru România. Azi, pentru prima oară în istorie, România s-a împrumutat cu dobânzi negative în euro, aşa cum fac alte ţări dezvoltate, ceea ce arată foarte clar un semn din partea investitorilor că tot ce am făcut până acum este apreciat şi ceea ce am spus că vom face în continuare este apreciat. Investitorii au încredere în România", a subliniat Cîţu, citat de Agerpres.
Acesta a explicat că prin dobânzi negative povara împrumuturilor nu mai este "aruncată" pe generaţiile viitoare iar România dă înapoi mai puţini bani decât a luat.
"România se împrumută la dobânzi negative în euro. Este o performanţă istorică. Ce înseamnă dobânzi negative? Înseamnă că, dacă ne împrumutăm un leu, trebuie să dăm înapoi 90 de bani. Nu mai aruncăm povara împrumuturilor pe generaţiile viitoare, le dăm înapoi mai puţini bani. Acest lucru îl făceau ţări cu rating mai mare decât România. Noi am reuşit, cu guvern interimar, cu situaţia din România, am reuşit să ne împrumutăm la dobânzi negative, ceea ce este o performanţă istorică", a explicat Florin Cîţu.
În 14 februarie, Florin Cîţu scria pe pagina sa de Facebook că agenţia de rating Moody's spune că alegerile anticipate au un efect pozitiv pentru ratingul de ţară al României.
"Alegerile anticipate, efect pozitiv pentru ratingul de ţară. Din primul moment am comunicat transparent şi permanent cu investitorii, agenţiile de rating, partenerii noştri instituţionali. Tot ce am anunţat este credibil. Nu umblăm cu minciuni. Planul nostru de a reduce deficitul bugetar pe termen mediu şi comunicarea transparentă au început să aibă efecte pentru români. Dobânzile scad în fiecare zi. Un deficit bugetar mai mic înseamnă inflaţie mai mică şi dobânzi mai mici pentru români. Ieri (joi, 13 februarie 2020 - n. r.) încă o veste bună pentru guvernul PNL. Agenţia de rating Moody's spune că alegerile anticipate au un efect pozitiv pentru ratingul de ţară. La fiecare întâlnire cu investitorii am explicat foarte clar de ce România are nevoie de alegeri anticipate şi acum avem rezultatele comunicării permanente şi credibile", susţine ministrul.
Oficialul notează că România are susţinerea şi încrederea investitorilor, a agenţiilor de rating şi partenerilor instituţionali din Uniunea Europeană şi SUA.
"Este, cred, primul exemplu în istorie când o ţară trece printr-o situaţie politică dificilă, cu o economie care a fost căpuşată de socialişti aproape un deceniu, dar care are susţinerea şi încrederea investitorilor, a agenţiilor de rating şi a partenerii instituţionali din UE şi SUA. Guvernul PNL a făcut din nou ca România să conteze. Urmează lucruri fantastice pentru români. V-am promis şi aşa vom face", precizează Cîţu.
În prezent, conform datelor publicate pe site-ul Moody's, rating-ul atribuit României este Baa3, cu perspectivă stabilă.
Pe acelasi subiect: