China va decide daca primim transa de la FMI!
China va deveni a treia putere in cadrul FMI, in functie de drepturile de vot, dupa SUA si Japonia, pozitie care va permite statului sa-si asume responsabilitati mai mari in ceea ce priveste economia mondiala, a declarat directorul general al institutiei financiare, Dominique Strauss-Kahn.
"Planul FMI ar putea influenta atitudinea autoritatilor chineze. Acestea au dorit sa fie mai bine reprezentate in FMI, ceea ce demonstreaza ca le pasa de institutie", a afirmat Strauss-Kahn, citat de Bloomberg.
Boardul FMI a acceptat, dupa un acord convenit in octombrie de ministrii de Finante din G20, sa acorde o putere de vot mai mare statelor cu o dezvoltare dinamica.
Totodata, tarile europene avansate vor ceda doua locuri in boardul FMI. Deciziile vor creste influenta unor state precum Brazilia sau Coreea de Sud in politica institutiei financiare internationale.
Programul FMI are ca scop adaptarea institutiei la actualul scenariu economic, in care revenirea dupa recesiune este sustinuta de cresterile din statele emergente. Pentru a putea fi pus in practica, acesta trebuie sa primesca aprobarea a 85% din cei 187 de membri cu drept de vot.
Pe acelasi subiect: