De-a lungul timpului au fost realizate multe topuri privind cele mai mari venituri din Romania, conform informatilor de la ANAF sau din alte surse, dar aceste date nu ofereau si detalii precum numele si prenumele celui care le-a obtinut. 

Florentin Tuca, cel care coordoneaza cea mai mare casa de avocatura conform veniturilor realizate, a avut in ultimii patru ani venituri medii de peste 10.000 de euro in fiecare zi lucratoare sau 240.000 de euro lunar, potrivit declaratiilor de avere depuse de catre sotia acestuia, Tuca Alina Iuliana, judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie. 

Cel mai bun an in ceea ce priveste veniturile avocatului a fost 2009, cand a raportat incasari de 4,39 mil. euro.

Anul trecut, Tuca, 42 de ani, a incasat "doar" 3,68 mil. euro din profitul de 16,4 milioane de euro al firmei, restul banilor fiind impartit intre cel de-al doilea managing partner al firmei, Gabriel Zbarcea, si ceilalti 14 parteneri care au participat la distribuirea profitului din 2010. 

"Avocatii castiga si cand e bine, dar mai ales cand e rau. Ei sunt primii la care apeleaza o companie mai ales in perioade de criza, cand se desfasoara procese de restructurare, dar si in dosare de fuziuni si achizitii care necesita asistenta juridica", spune Sorin Roibu, managing partner al firmei de consultanta in resurse umane si executive search Arthur Hunt Romania.

Citeste intreg articolul pe www.zf.ro