BNR spune ca bancile se vor adapta la urmatoarele efecte ale crizei
BNR nu anticipeaza noi socuri asupra sistemului bancar comparativ cu prima parte a crizei si se asteapta ca in continuare bancile sa se adapteze la persistenta unor probleme derivate din contractia economica de anul trecut si cresterea modesta a PIB din acest an.
"Nu ne aÅŸteptam la socuri noi fata de prima parte a crizei. Ne asteptam ca presiunea negativa asupra calitatii portofoliului sa continue", a declarat, miercuri, viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, intr-un seminar organizat la banca centrala, citat de Mediafax.
El a precizat ca nu vor mai exista socuri provenite din scaderea economica si ca se observa o reevaluare a riscului statelor emergente, care a dus la scaderea primei de risc a Romaniei (CDS).
"Romania va inregistra in acest an o crestere economica pozitiva. Doamne fereste de cifre comparabile cu cele din 2009", a spus oficialul BNR.
Popa considera ca adaptarea bancilor la persistenta unor probleme derivate din contractia economica din 2009 si din revenirea modesta din 2010 inseamna ca gospodariile vor avea venituri nete "mai modeste" fata de 2008, care vor fi reduse si mai mult de tendinta de economisire.
Totodata, el a precizat ca un impact îl va avea si perspectiva somajului care se situeaza la un nivel insemnat, dar sub media europeana.
"Presiunile raman. Bancile vor trebui sa fie in continuare prudente. Cu toate acestea ne asteptam ca in cazul unei dezintermedieri, care exista in toate statele, sa nu existe exagerari. Bancile trebuie sa aiba perspectiva unei relatii pe termen mediu si lung cu clientii", a incheiat Popa.
"In ceea ce priveste evoluţia economiei in acest an sunt optimist rezervat, mai ales avand in vedere ca desenul trimestrial al anului 2010 se agata pe un trimestru patru din 2009 care a fost relativ mai slab decat anticipam", a spus Popa.
Pe acelasi subiect: