BNR a avut un profit de 187 mil. lei, anul trecut, din care 80% a mers la bugetul de stat. Din ce face banca centrală bani
BNR
Banca Naţională a României a înregistrat un profit de 186,715 milioane de lei în 2017, în creştere cu 50% faţă de 2016, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, la conferinţa de prezentare a raportului anual al BNR.
Potrivit prezentării guvernatorului, 80% din profit, respectiv 149,372 milioane de lei, a fost transferat către bugetul de stat, scrie Agerpres.
Din profitul rămas la dispoziţia BNR, în valoare de 37,343 milioane de lei, 60% s-a repartizat pentru majorarea rezervelor statutare, respectiv 22,406 milioane de lei.
Conform prezentării, rezultatele activităţii de administrare a rezervelor valutare constituie principala sursă a rezultatului financiar pozitiv al BNR şi au fost obţinute într-un climat extern caracterizat de randamente scăzute.
Structura rezervelor valutare la finalul anului trecut era următoarea: 65,1% euro, 18,2% dolari americani, 16,6% alte valute.
Pe acelasi subiect: