Gigi Becali este hotarat sa ceara daune morale si materiale de 800.000 de lei (aproximativ 200.000 de euro).

In actiunea depusa, Gigi Becali declara ca inspectorii de la ANAF i-au trimis, pe 29 decembrie 2009, o adresa in care era anuntat ca va fi supus unei inspectii fiscale, pentru recuperarea TVA aferenta terenurilor si caselor vandute de omul de afaceri in perioada 2004-2008.

Gigi Becali precizeaza ca ANAF a demarat controlul impotriva sa in preajma Revelionului si l-a obligat, astfel, sa isi schimbe programul de sarbatori, avand si cheltuieli in plus.

"Au venit pe data de 29 decembrie, cand voiam sa plec la munte. Pai bine, cu cateva zile inainte de Revelion vii, nu poti sa vii anul viitor? Asta m-a intrigat. Si au zis avocatii sa-i dam in judecata", a spus Becali.

"Eu nu am nicio legatura cu un control privind TVA-ul, pentru ca nu sunt comerciant, la mine e o situatie speciala. Eu nu am treaba cu TVA-ul, de ce: eu nu am construit blocuri, eu nu am vandut niciun apartament, n-am vandut nicio casa, n-are nicio legatura cu acea asociatie, de-aia nu am intrat in acea asociatie a lor", a adaugat miliardarul.

Terenurile pe care le-am vandut au fost mostenire, ia pentru astfel de tranzactii, nu se plateste TVA. Mai mult, controlul care inceput cu doua zile inainte de  Revelion, a fost suspendat ulterior”, a declarat Becali pentru Pro TV.

"Avocatii mei au spus ca e bine sa-i dam in judecata si au cerut si daune, pe mine nu ma intereseaza niciun ban, n-o sa le iau niciun ban", a conchis el.

Raspunsul presedintelui ANAF, Sorin Blejnar, la actiunea depusa la Curtea de Apel Bucuresti de finantatorul Stelei, a fost unul scurt: “Justitia este libera in Romania. Daca domnul Becali doreste sa dea in judecata institutia, poate sa o faca”, a declarat Blejnar pentru incont.ro.

"Avizul de inspectie a fost transmis in prima perioada a lunii decembrie, cele 15 zile probabil terminandu-se in jurul datei de 29. O coincidenta. Controale au fost facute si in 29, si in 30, si in 31", a adaugat seful ANAF.