BCR da 60 de credite "Prima Casa" pe zi, suma totala aprobata depaseste 330 milioane de euro
Banca Comerciala Romana (BCR) a acordat, de la inceputul acestui an, in medie cate 60 de credite "Prima Casa" pe zi, iar suma totala aprobata pentru finantare de la lansarea programului a ajuns la 333 de milioane euro, a anuntat institutia de credit.
Astfel, BCR a acordat credite pentru achizitionarea sau construirea a peste 6.300 de locuinte prin programul "Prima Casa", in valoare de peste 255 milioane de euro, si a aprobat financiar inca alte 1.600 de dosare, in suma de peste 78 milioane euro.
In cazul imprumuturilor aprobate financiar, solicitantii trebuie sa vina cu documentele locuintei care va fi cumparata/construita, se arata intr-un comunicat al BCR.
"Am finantat pana acum locuinte care pot forma un oras precum Sinaia. Cine isi doreste achizitionarea unei locuinte in varianta actuala a programului Prima Casa trebuie sa semneze antecontractul de vanzare-cumparare pana la 15 februarie inclusiv", a declarat Stefan Coroianu, director executiv directia credite retail din cadrul BCR, citat in comunicat.
In plus, BCR are in curs de aprobare aproximativ 830 de dosare, in valoare de 33 de milioane de euro. BCR isi va anunta direct toti clientii care au dosare aprobate financiar ca trebuie sa incheie antecontractul de vanzare-cumparare pana la jumatatea lunii februarie.
Banca a demarat creditarea prin programul "Prima Casa" la inceputul lunii august 2009, avand cel mai mare plafon de garantare, de 420 milioane euro.
Pe acelasi subiect: