Basescu: "Rog Guvernul sa ia in calcul renegocierea cu FMI si BM. A fost o negociere proasta." Ponta: "Ma lipsesc de expertiza lui Basescu"
UPDATE: Presedintele Basescu considera ca negocierea Guvern - institutii financiare internationale a fost "de proasta calitate", care nu da sanse economiei romanesti. Seful statului a cerut Guvernului sa ia in calcul posibilitatea de a renegocia cu FMI si Banca Mondiala.
"Sunt in posesia proiectului de scrisoare care a rezultat in urma negocierilor dintre Guvern si FMI. Am spus-o cred primul, nu o spusese nici Consiliul fiscal, este o negociere de proasta calitate, care nu da sanse de relansare economiei romanesti, este o negociere care ii va face pe cei care vor primi o bruma de bani sa piarda prin cresterile de preturi mult mai mult decat primesc, dar, mult mai grav, masurile la care Guvernul s-a angajat nu sunt bine definite, lasa loc la mult arbitrariu si vor fi o frana pentru cresterea economiei", a afirmat Traian Basescu, intr-o declaratie la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax.
Seful statului a adresat Guvernului rugamintea de a lua in calcul posibilitatea de a renegocia cu FMI si Banca Mondiala.
"Rog Guvernul sa ia in calcul posibilitatea de a renegocia cu FMI si Banca Mondiala, iar daca au nevoie de experienta mea, o pun la dispozitie", a spus presedintele Basescu.
Ponta: "Ma lipsesc de expertiza lui Basescu in negocierile cu FMI. Doamne fereste!"
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, ca stie cum a negociat Traian Basescu cu FMI in 2010, cand actualul sef de stat "a marit TVA cu cinci procente si a taiat salariile si pensiile", el aratand ca se lipseste de experienta acestuia in negocierile cu FMI.
Solicitat sa comenteze declaratiile presedintelui Traain Basescu potrivit carora Guvernul ar trebuie sa ia in calcul sa renegocieze obligatiile asumate cu FMI, el punandu-si la dispozitie experienta, Ponta a raspuns: "Doamne fereste!".
"Eu stiu cum a negociat domnul presedinte Basescu in 2010, cand a taiat pensiile si salariile si a marit TVA. Acum vad ca propaganda e cu taxe. Care taxe? Nu am marit nici TVA, nici cota unica. Ori Traian Basescu a marit TVA cu cinci procente si a taiat salariile si pensiile. Asa expertiza, ma lipsesc, ca sa fiu sincer", a adaugat Ponta.
Pe acelasi subiect: