Bancile care n-au respectat legea castiga jocul cu OUG 50. Vezi ce pierd clientii care n-au semnat actele aditionale
Ordonanta creditelor populatiei se apropie din ce in ce mai mult de forma ceruta de oficialii FMI si cei ai Comisiei Europene, care nu au fost de acord cu aplicarea ei si la imprumuturile vechi. Miercuri, deputatii din Comisia de Buget, Finante si Banci au aprobat amendamentul adus de PDL prin care OUG 50/2010 nu se aplica si contractelor de credit in derulare la data intrarii in vigoare a ordonantei, respectiv sfarsitul lunii iunie, cu cateva exceptii, potrivit ziarului Gandul.
Oficialii de la Protectia Consumatorilor, institutie care a promovat in vara ordonanta intr-o forma extrem de favorabila consumatorilor, provocand vii nemultumiri in mediul bancar, se declara insa "optimisti" si spun ca situatia se poate schimba.
"E doar un amendament al unei comisii, am mai avut un precedent si s-a revenit la situatia initala. Abia dupa ce va intra in plen se va hotari daca OUG 50 ramane in forma promovata de noi sau pleaca mai departe la promulgare in forma modificata. Dar chiar si la pro-mulgare se poate schimba situatia in favoarea consumatorilor", a declarat Constantin Cerbulescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).
Intrebat daca votul dat miercuri de deputati reprezinta o pierdere pentru cele patru milioane de romani cu credite, Cerbulescu a asigurat ca ANPC sustine in continuare actul normativ in forma initiala. "Vreau sa fim moderati si sa nu speriem consumatorii, sa creada ca Guvernul si ANPC e in situatia de a face un pas inapoi", a adaugat presedintele ANPC, care a subliniat ca ordonanta creditelor este inca in vigoare.
Citeste continuarea in Gandul!
Pe acelasi subiect: