ANAF se va muta, până la sfârșitul anului, în fostul sediu al grupului Intact, confiscat de stat
Fiscul se va muta până la finele acestui an în fostul sediu al Antenelor din zona Băneasa, care acum este al statului, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la TVR1.
"Fostul sediu al Antenelor va fi valorificat până la finalul acestui an, pentru că am de gând să mutăm Fiscul. Sediul este acum al statului. Pe acest spaţiu cu siguranţă nu vom lua atât cât a spus DNA (60 de milioane de euro). ANAF a făcut o evaluare de 11 milioane de euro în 2015. Este o diferenţă mare în ceea ce a spus DNA şi evaluarea Fiscului", a precizat Teodorovici, potrivit Agerpres.
Ministrul a precizat că nu are de gând să vândă sediile care au intrat în posesia statului pentru că se pot face economii, "poate un milion de euro pe lună" din chiriile plătite pe diferite spaţii ale Fiscului din Bucureşti.
"Nu am de ce să fac acest lucru pentru că noi căutam spaţii. (...) DNA spune de astfel de sume ca să sune bine, iar diferenţa este una foarte mare între ce face ANAF ca evaluare şi ce spune DNA în orice speţă. Pe piaţă nu se obţine cât se spune. Am spus o evaluare de 11 milioane de euro în 2015, dar acum poate este alta situaţia. Dar noi plătim chirii foarte multe la diferite spaţii ale Fiscului prin Bucureşti şi atunci poţi să faci o economie importantă lunar, poate un milion de euro pe lună. Până la final de an mutăm întregul ANAF în clădirea turn. Mai este un sediu în Piaţa Victoriei, unde la fel statul a intrat în posesia acestuia, la fel o să mutăm o structură locală a unui sector pentru că nu are sens să plătim chirii nejustificate, se plimbă între sedii cu maşini, combustibili, când tu ca stat ai deja un sediu. Mai mult, vrem să construim şi un Centru de Calcul pentru care echipamentele pentru informatizarea sistemului ANAF de la care toată lumea aşteaptă să producă trebuie să fie undeva puse", a explicat ministrul Finanţelor.
Întrebat dacă în momentul de faţă corespunde un teren sau o clădire pe care statul le are în custodie cu valoarea stabilită de DNA versus valoarea de piaţă, şeful de la Finanţe a răspuns: "Nu am o astfel de situaţie, dar pot să bag mâna în foc că niciuna nu bate cu realitatea".
ANAF a notificat, în februarie 2016, televiziunile grupului Intact să părăsească sediul din şoseaua Bucureşti-Ploieşti, decizia survenind în contextul în care, în august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pe fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Pentru recuperarea prejudiciului total în acest dosar, care este de aproximativ 60 de milioane de euro, instanţa a dispus confiscarea mai multor imobile, printre care şi sediile televiziunilor Intact.
Mai multe despre:
#ANAF#Eugen Teodorovici
Pe acelasi subiect: