Weekend profitabil pentru comercianti si artisti. Valentine`s Day vine cu targuri de cadouri si seri la cinema, petreceri in club si concerte
Indiferent ca tin sa sarbatoreasca sau nu Valentine's Day, bucurestenii pot alege, incepand cu acest weekend, dintre zecile de evenimente pe aceasta tema, de la targuri de cadouri la seri speciale in cinematografe, concerte si petreceri in cluburi, profitand de reducerile speciale.
La Sala Dalles are loc, ca in fiecare an, Valentine's Day Fair, cu o variata oferta de cadouri - bijuterii din argint si pietre semipretioase, creatii handmade ale artistilor plastici, masti venetiene, parfumuri, dulciuri deosebite, ceasuri elegante, carti, muzica si jocuri de cuplu, informeaza Mediafax.
Sun Plaza Shopping Center gazduieste Love Expo - targ de creatii handmade, bijuterii vintage, tricouri pictate manual, butoni eleganti, sapunuri bio, dar si mii de diverse obiecte decorative in forma de inimioare, presarate cu mesaje de amor.
In weekend, indragostitii care sunt pregatiti sa faca pasul cel mare sunt invitati sa spuna "«Da» in stil disco" la Baneasa Shopping City si vor pleca acasa cu certificate de casatorie. Fotografiile cu cuplurile proaspat casatorite de proba vor fi postate pe Facebook, iar cuplul care primeste cele mai multe "Like-uri" va fi premiat cu un inel.
Nici muzeele nu se dau inapoi de la a oferi posibilitati de petrecere a acestei sarbatori sau idei de cadou. In apropierea Zilei indragostitilor, Muzeul National de Geologie recreeaza atmosfera specifica iubirii, de vineri pana duminica, la Expo Love-Crystal - expozitie cu vanzare de cristale, bijuterii, pietre pretioase si semipretioase. Cu ocazia sarbatorii indragostitilor, este recomandat cuartul roz - recunoscut de cristalo-terapeuti ca piatra a pacii si a iubirii.
Sfantul Valentin va fi sarbatorit la Muzeul Satului duminica, pe ritmuri de muzica jazz si un targ handmade. Cu doua zile inainte de "traditionalul Valentin", Muzeul Satului este gazda unui program de zile mari: muzica jazz, muzica aromana, dansurile Europei, concursuri cu premii si carte. Cei mai indrazneti dintre vizitatori vor face declaratii de dragoste, iar cele mai frumoase declaratii vor fi premiate din ora in ora cu carti, vin, ciocolata, vouchere pentru o cina romantica, produse de design vestimentar semnate de Andreea Boariu, precum si produse cosmetice. Toti cei ce poarta numele Valentin/ Valentina si cei nascuti pe data de 12 februarie vor avea acces gratuit, cu buletinul la purtator. Muzeul Satului isi invita vizitatorii si in ziua de 19 februarie, la un eveniment de Dragobete.
Pentru iubitorii de film, la Hollywood Multiplex sunt oferite pachete pentru doua persoane (de 100 de lei), incluzand avanpremierele "Sa fie razboi" si "Juramantul", un concert sustinut de Stefan Stan, castigatorul concursului "Vocea Romaniei", si un meniu romantic. Totodata, cuplurile care achizitioneaza acest pachet pot castiga, prin tragere la sorti, o excursie la Paris. Pachetul este valabil pe 14 februarie, de la ora 19.00, la Hollywood Multiplex.
Multe cluburi organizeaza petreceri de Valentine's Day, cu muzica si alte manifestari speciale, dar si cu reduceri la bar. Acestora li se adauga numeroase concerte, ca cele sustinute de Directia 5 la Sala Palatului si Taxi in Jukebox, in seara de 14 februarie. Concerte pline de romantism se anunta a fi si cele oferite de When Violin Meets Guitar - in Fire Club - si Vogue Quartet si Marius Balan - la Kafeterya.
Nu lipsesc din cluburi petrecerile Anti-Valentine's Day - cu Tapinarii in Club A, pe 14 februarie, E.M.I.L, H8, Up to Eleven si Ska-nk - la Fabrica, pe 18 februarie.
Cantaretul Pepe, care cunoaste o perioada de revigorare a carierei sale, va sustine doua recitaluri cu prilejul Zilei Indragostitilor. Iubitorii muzicii latino il vor putea asculta pe Pepe sambata, de la ora 23.00, in clubul Bamboo din Brasov, si marti, de la ora 23.00, in Bamboo din Bucuresti.
Si pentru ca in februarie se serbeaza iubirea, nu lipsesc nici petrecerile pentru cei aflati in cautarea acesteia. Reteaua sociala Let's Meet organizeaza doua petreceri "exclusiv pentru singles" in luna indragostitilor. Celibatarii cu varste intre 25 si 40 de ani sunt invitati pe 18 februarie sa petreaca impreuna Ziua indragostitilor, dansand pe ritmurile anilor '80, in timp ce cei cu varste intre 38 si 60 de ani se vor putea distra la petrecerea de Dragobete, pe 25 februarie.
Cei care nu tin sa sarbatoreasca Valentine's Day nici cu perechea, nici in cautarea ei, nu se entuziasmeaza pentru aceasta sarbatoare, dar nici nu o resping cu ironii se pot bucura la randul lor de evenimente si oferte speciale valabile pentru oricine.
Astfel, pot afla mai multe despre aceasta sarbatoare si calatori prin istoria exprimarii iubirii la conferinta "Sfantul Valentin - legende si traditii", organizata de Fundatia Calea Victoriei si sustinuta de Monica Neatu, la Grand Hotel Continental, luni, de la ora 19.00. "Calauze ne vor fi «doamnele si eroii lor» care au inventat ritualurile, placerile si chinurile dragostei, oferindu-ne astazi, in postmodernitate, o mostenire de care noi uitam uneori", spun organizatorii. Costul accesului la conferinta este de 30 de lei, respectiv 25 de lei pentru studenti.
British Council ii invita pe cititori sa isi aduca cartea preferata la o intalnire pe 14 februarie, in bibliotecile consulatelor de la Bucuresti, Iasi si Cluj-Napoca. Cartea trebuie frumos impachetata si insotita de un bilet pe care sa scrie de ce este preferata posesorului si poate fi schimbata in bibliotecile British Council cu cartea preferata a altcuiva. Alte surprize sunt in pregatire la bibliotecile British Council in perioada 13 - 25 februarie.
Intre Valentine's Day si Dragobete, in noaptea de vineri spre sambata - 17 - 18 februarie -, The Light Cinema gazduieste o noapte alba cu filme si petrecere. Cu un bilet de 25 de lei/ persoana, pot fi vizionate de-a lungul noptii peliculele "Face toti banii", cu Katherine Heigl, "Descendentii", cu George Clooney, "Jack si Jill", cu Adam Sandler, Al Pacino si Katie Holmes, si "Avem un Zoo", cu Matt Damon si Scarlett Johansson.
Totodata, editura Art sarbatoreste iubirea toata luna februarie, oferind opt pachete speciale cu reducere de 40%, ce includ titluri ca "Madame Bovary", de Gustave Flaubert, "Scrisoare de dragoste", de Mihail Drumes, "Poeme erotice", de E.E. Cummings, "69", de Ion Barbu si Serban Foarta, "Gelozia", de Alain Robbe-Grillet, "Scrieri pornografice", de Boris Vian, "Iubire 13", volum coordonat de Marius Chivu, "Cum sa traiesti cu o sotie necredincioasa", de Alberto Moravia.