Cea mai mare investitie a lui Warren Buffet din ultimii 15 ani. Ce suma incredibila a pompat miliardarul in trimestrul al treilea
Warren Buffett
Warren Buffett a investit 23,9 miliarde dolari in trimestrul al treilea din acest an, prin intermediul Berkshire Hathaway. Aceasta este cea mai mare suma din ultimii 15 ani pe care miliardarul american o pune la bataie prin accelerarea achziitiilor de actiuni si extinderea portofoliului dincolo de companiile producatoare de bunuri de larg consum si servicii financiare, relateaza Bloomberg.
Berkshire a cumparat actiuni in valoare de aproape 7 miliarde de dolari in perioada analizata, fata de 3,62 miliarde de dolari in timestrul al doilea si doar 834 milioane de dolari in primele trei luni ale anului, a anuntat compania, potrivit Bloomberg.
Astfel, detinerile de actiuni din domeniile "comercial, industrial si altele" ale Berkshire au crescut cu 62% in trimestrul al treilea, la 17,4 miliarde de dolari, depasind investritiile in companii de servicii financiare si produse de consum.
Warren Buffett a inceput sa cumpere masiv in contextul crizei datoriilor de stat si retrogradarii ratingului SUA de catre Standard & Poor's, care au cauzat pe burse cele mai puternice scaderi de la sfarsitul anului 2008.
Printre investitiile derulate in trimestrul al treilea de miliardar se mai numara actiuni si certificate cu drepturi preferentiale la Bank of America in valoare de 5 miliarde de dolari si preluarea Lubrizol Corp pentru 9 miliarde de dolari.
Printre cele mai importante active din portofoliul lui Buffett se numara participatii importante la Coca-Cola Co., cel mai mare producator de bauturi racoritoare din lume, si Wells Fargo, care a devenit recent cel mai mare creditor de pe piata rezidentiala din SUA. Din 2000 pana in prezent, miliardarul a achizitionat, printre altele, un distribuitor de energie si unul dintre cei mai mari operatori feroviari din SUA, Burlington Northern Santa Fe, preluat anul trecut pentru 27 de miliarde de dolari.
Profitul net al Berkshire a scazut cu 24% in trimestrul al treilea, la 2,28 miliarde de dolari, din cauza scaderilor de pe burse.
Valoarea detinerilor de actiuni la banci, companii de asigurari si de servicii financiare ale Berkshire Hathaway a crescut in trimestrul al treilea cu 2,7%, la 16 miliarde de dolari, in timp ce investitiile in companii de produse de larg consum au scazut cu 5%, la 12,6 miliarde de dolari. Printre actiunile din portofoliul grupului se numara American Express si Procter & Gamble. Berkshire a anuntat in acest an ca are actiuni la MasterCard.
Ultima data cand Buffett a investit mai mult de 20 de miliarde de dolari intr-un singur trimestru a fost in al doilea si al patrulea trimestru din 2008. In acel an, miliardarul a investit peste 70 de miliarde de dolari, in timp ce indicele S&P 500 avea cel mai prost an din 1937.
Citeste si:
Pe acelasi subiect: