UniCredit Tiriac Bank imprumuta NEPI cu 30 mil. euro pentru refinantarea Lakeview
UniCredit Tiriac Bank a acordat fondului de investitii NEPI un credit de investitii de 30 milioane euro pentru refinantarea cladirii de birouri Lakeview, de pe bd. Barbu Vacarescu din Bucuresti, pe care a cumparat-o la inceputul acestui an, a anuntat luni banca.
Finantarea a fost acordata pe o perioada de cinci ani.
"UniCredit Tiriac Bank are o abordare prudenta, dar activa pentru finantarea sectorului real-estate, care se incadreaza in strategia globala de creditare a bancii, cu focus pe proiectele de calitate si companiile cu un istoric si comportament de plata bune", sustine banca.
Cladirea de birouri Lakeview, finanalizata in 2010, are o suprafata inchiriabila de peste 25.000 mp, fiind ocupata integral, iar printre chiriasi se numara PricewaterhouseCoopers, Huawei, Colgate-Palmolive sau Royal Bank of Scotland.
Banca a finantat mai multe proiecte ale fondului de investitii, printre care Pitesti Retail Park si facilitati logistice in Otopeni si Rasnov.
New Europe Property Investments (NEPI) este o societate de investitii si dezvoltare imobiliara listata pe piata principala a Bursei de Valori din Johannesburg (JSE), pe Piata de Investitii Alternative (AIM) a Bursei de Valori din Londra si pe piata reglementata a Bursei de Valori Bucuresti.