Tinerii se inghesuie sa fie patroni pe banii statului. Fondurile sunt pe sfarsite
tineri intreprinzatori
Visul demararii unei afaceri care sa revolutioneze piata si sa produca valva printre competitori a determinat mii de tineri sa-si faca curaj si sa-si depuna planuri de afaceri pe site-ul Agentiei pentru IMM-uri, in vederea obtinerii de finantare de la stat. Au facut cercetari, s-au interesat de concurenta, au intocmit bugete, ba chiar au apelat si la credit bancar. Peste 10.000 de utilizatori s-au inregistrat pe www.aippimm.ro, insa doar 700 din cele 1.153 de planuri depuse au fost pana acum acceptate de Agentie. Ceilalti tineri inca spera sa fie proprii lor sefi. Candva.
Unii poate vor reusi sa-i convinga pe membrii Agentiei de Implementare a Proiectelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii ca merita o sansa pentru a fi numiti intreprinzatori-debutanti. Cert este insa ca pana acum, 700 de planuri de afaceri au fost acceptate, iar putin peste 100 dintre tineri au si semnat contractele de finantare nerambursabila din cadrul programului derulat de stat. Dintre acestia din urma, 16 au contractat si credite bancare.
Programul a fost lansat pe 11 februarie, cand tinerii au putut sa-si inregistreze intreprinderile la Registrul Comertului, iar aplicarea pe site-ul Agentiei pentru IMM-uri a fost posibila de pe 22 februarie. Depunerea planurilor de afaceri are loc in mod continuu de atunci, pana cand bugetul de 21 de milioane de lei, care vizeaza sustinerea a aproximativ 1.100 de intreprinzatori, se va termina. Moment destul de aproape, de altfel, dupa cum sustine insusi vicepresedintele Agentiei.
„In iulie se vor termina fondurile din programul adresat micilor intreprinzatori. Urmatoarea etapa a programului consta in rectificarea bugetara”, a spus pentru incont.ro, Dumitru Nancu, vicepresedinte al Agentiei pentru IMM-uri.
Urmatorul pas consta in rectificarea bugetara, in vederea continuarii acestui program si in 2012.
“Ne vom atinge in curand telul propus, acela de a crea 1.100 de intreprinderi”, a subliniat Nancu.
Guvernul le-a virat ori urmeaza sa le vireze (in functie de fiecare caz in parte) tinerilor in conturile CEC Bank finantarea de maximum 10.000 de euro. Intreprinzatorii vin apoi cu facturile si platesc direct prin intermediul ordinelor de plata, produsele si materiile prime de care au nevoie pentru desfasurarea activitatii firmelor create. Practic, intreprinzatorii debutanti nu intra in contact direct cu suma de bani primita de la stat.
Afla mai multe despre cum poti sa-ti deschizi o afacere pe banii statului si ce conditii de creditare trebuie sa indeplinesti.
10.000 de utilizatori online, 4.000 de SRL-D-uri inregistrate, doar 1.100 de planuri de afaceri castigatoare. Cu ce afaceri spera tinerii sa revolutioneze piata romaneasca
Pana acum, s-au inregistrat online 3.779 de planuri de afaceri, din care 1.153 au fost rezervate, urmand sa fie trimise spre aprobare. Cei mai multi aspiranti la statutul de intreprinzatori-debutanti provin din Capitala (461) si judetele Cluj (289), Brasov (222), Bihor (152), Galati (147), Maramures (142), Dolj (133) si Timis (124), potrivit datelor AIPPIMM.
Pana la data de 17 iunie, cele mai multe dintre firmele inregistrate in acest program, sub titulatura de SRL-D-uri aveau ca domeniu de activitate intretinerea si repararea autovehiculelor (175), urmate apoi de fabricarea painii, a prajiturilor si a produselor de patiserie (124). 113 tineri s-au orientat insa spre lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si non-rezidentiale, 87 spre deschiderea de restaurante, 71 spre comertul cu amanuntul in magazinele nespecializate.
Printre activitatile companiilor infiintate de micii intreprinzatori se numara si transporturi rutiere de marfuri (71), activitati de consultanta pentru afaceri si management (53), coafura si activitati de infrumusetare (49) si activitati de inginerie si consultanta tehnica legata de acestea (43).
Cum functioneaza programul?
Toti tinerii de pana in 35 de ani, care aspira la statutul de intreprinzatori-debutanti, se pot inscrie on line pe site-ul AIPPIMM.
Pentru a primi finantarea nerambursabila din partea statului, intreprinzatorii trebuie sa angajeze minimum doua persoane (cel mult noua) si sa reinvesteasca anual 50% din profit. Tinerii sunt scutiti de la plata taxei de inregistrare a firmei la Registrul Comertului si a contributiilor sociale pentru veniturile a maximum patru salariati, angajati pe durata nedeterminata.
Totodata, ei primesc garantii de la Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii pentru creditele contractate in vederea realizarii planurilor de afaceri acceptate de AIPPIMM, pana la 80% din valoarea creditului solicitat, in limita sumei de 80.000 de euro.
In vederea obtinerii finantarii, sunt trimise la CEC Bank, in limita bugetului anual, planurile de afaceri avizate de Agentie, care au obtinut cel putin punctajul minim (60 de puncte).
Daca dupa trei ani de activitate, intreprinderea deschisa prin acest program depaseste cifra de afaceri de doua milioane de euro, acesteia i se retrage titlul de SRL-D si nu mai beneficiaza de nici o facilitate din partea statului.
In ceea ce priveste firmele care nu devin profitabile si ajung in insolventa, acestea vor fi executate silit, iar intreprinzatorii vor trebui sa ramburseze finantarile primite prin intermediul acestui program.
Asadar, tinerii care viseaza sa devina patroni pe banii statului trebuie sa se grabeasca, caci fondurile alocate acestui program, cele 21 de milioane de lei pentru 2011, se vor termina in luna iulie.
Citeste si:
Mai multe despre:
#Agentia pentru IMM-uri#intreprinzatori#patroni pe banii statului#programul de stimulare a tinerilor intreprinzatori#tineri
Pe acelasi subiect: