Surse: CA al Hidroserv ar putea cere, marti, insolventa. Compania a mostenit pierderi de 42 mil. lei, in urma fuziunii a opt filiale
Hidroelectrica
Consiliul de Administratie al Hidroserv, filiala de mentenanta si servicii a Hidroelectrica, ar putea decide, in sedinta de marti, sa ceara insolventa companiei, au declarat surse din sectorul energetic, citate de Agerpres.
"Pe ordinea de zi a sedintei de maine (marti - n.r.) a Consiliului de Administratie al Hidroserv se afla intrarea in insolventa. Hidroserv a ajuns in aceasta situatie intrucat lucrarile de mentenanta la Hidroelectrica au fost foarte putine in ultimii ani, respectiv in perioada cat aceasta s-a aflat in insolventa", au spus sursele citate.
Potrivit acestora, intrarea in insolventa a Hidroserv va afecta activitatea Hidroelectrica in urmatorii ani, intrucat nu va mai avea cine sa execute lucrarile de reparatii la centrale.
"Hidroelectrica este dependenta de Hidroserv, dar cand vrei sa faci profit pe termen scurt nu te mai gandesti la asta. Moartea Hidrosev va insemna ca nu va mai avea cine sa repare agregatele hidro", au precizat sursele mentionate de Agerpres.
Acestea sustin ca o solutie ar putea fi internalizarea filialei, odata cu restructurarea ei si reducerea numarului de angajati. "Aceasta idee a fost respinsa deocamdata, intrucat Hidroelectrica se pregateste de listare, iar o astfel de internalizare ar putea insemna aducerea in companie a unor active considerate neperformante", au aratat sursele.
Hidroserv S.A. a fost infiintata in 2013, in urma fuziunii celor opt filiale Hidroserv de mentenanta si intretinere in sistemul hidroenergetic: Bistrita, Cluj, Curtea de Arges, Hateg, Portile de Fier, Ramnicu Valcea, Sebes si Slatina.
Potrivit site-ului companiei, "fundamentele acestei organizari au fost urmatoarele: noua societate va putea acoperi si nisele pe care in mod traditional le deservesc alti furnizori de servicii si lucrari, respectiv retehnologizarile si proiectele noi de investitii in domeniul surselor de energie regenerabile: hidro, eolian, fotovoltaic etc; in baza experientei anterioare, acumulate in domeniul reparatiilor hidroagregatelor, noua societate va putea prelua in executie montajul echipamentelor noi in cadrul lucrarilor de investitii si va putea asigura lucrari de constructii si montaj si pentru alti beneficiari, implicati in punerea in functiune a unor obiective energetice".
Compania este detinuta 100% de Hidroelectrica, care a iesit din insolventa in luna iunie 2016, dupa patru ani de reorganizare judiciara.
In noiembrie 2015, Adunarea Generala a Actionarilor Hidroelectrica a decis majorarea cu 10 milioane de lei a capitalului social al filialei Hidroserv, pentru a se evita intrarea in insolventa.
"In situatia in care nu se procedeaza la majorarea capitalului social al Hidroserv, exista un risc major, fie de deschidere a procedurii insolventei, dar, mai ales, riscul ca orice persoana interesata sa solicite instantei dizolvarea Filialei Hidroserv S.A.", potrivit notei de fundamentare a deciziei.
In documentul citat se mai arata ca Hidroserv se confrunta cu probleme financiare ca urmare a pierderilor preluate la fuziunea prin contopire a celor opt filiale Hidroserv, in suma totala de 42 de milioane de lei, pierderi neimputabile societatii nou infiintate.
Pe acelasi subiect: