Sharp a deschis un birou in Romania. Vrea o cota de piata de 5% pe termen mediu
Compania japoneza Sharp va deschide pana la finele lunii septembrie un birou in Romania. Obiectivele acestuia sunt, pe termen mediu, atingerea unei cote de 5% pe piata produselor electronice si vanzari de 8-10 milioane de euro, a declarat presedintele Sharp Electronics Europa de Est, Jacek Klekowski.
"In prezent, vanzarile Sharp in Romania se situeaza sub acest obiectiv, cifra fiind sub potentialul brandului, unul premium. Rezultatele mai putin bune ale Sharp in Romania sunt efectul neintelegerii specificului acestei piete de catre firma care se ocupa cu distributia produselor noastre, care coordona operatiunile de la Viena", a spus Klekowski.
Vanzarile companiei japoneze in Romania reprezinta in prezent mai putin de 2% din piata produselor electronice.
Oficialul Sharp a adaugat ca decizia privind deschiderea unui birou in Romania a luat in calcul dimensiunea pietei locale si dinamica PIB.
"De ce Romania? In primul rand, Romania are peste 20 milioane de locuitori, iar populatia este relativ tanara, comparativ cu alte state din Europa de Vest. De asemenea, numarul conexiunilor la Internet se apropie de 10 milioane, iar dinamica investitiilor si a Produsului Intern Brut este crescatoare", a afirmat Klekowski.
El a evitat sa prezinte valoarea investitiei Sharp pentru deschiderea biroului in Romania, care va coordona si operatiunile din Bulgaria.
"Politica firmei nu permite prezentarea cifrei. Va asigur insa ca fondurile vor fi pe masura brandului", a spus reprezentantul Sharp, care a adaugat ca va fi deschis si un call-center.
Extinderea Sharp pe piata din Romania, alaturi de infiintarea mai multor filiale europene Sharp, face parte din strategia de dezvoltare a activitatilor companiei japoneze pe mai multe piete din Europa de Est.
Gama de produse pe care filiala Sharp din Romania o va comercializa pe piata locala include electronice de larg consum si electrocasnice, respectiv televizoare LCD, echipamente audio, frigidere, congelatoare, cuptoare cu microunde, cuptoare cu aburi Steamwave, aparate de aer condiționat, purificatoare si umidificatoare de aer.
Potrivit sefului Sharp Romania, Bogdan Pasat, producatorul japonez are o cota de piata de sub 2%.
"Aceasta cifra se refera la toate produsele electrocasnice. Pe segmentul televizoarelor cu diagonale mari, peste 150 centimetri, Sharp ocupa primul loc, cu o cota de 47%. Pentru producatorul japonez segmentul TV este foarte important, in conditiile in care in Romania se vand anual 700.000 de unitati, iar valoarea pietei se situeaza in jurul a 1 miliard de lei", a spus Pasat.
Infiintat in anul 1912, Sharp este unul dintre cei mai importanti producatori internationali de produse electronice, cu afaceri de 20,5 miliarde de euro in anul fiscal aprilie 2011- aprilie 2012.