Reteaua de magazine Mic.ro, detinuta de Dinu Patriciu, foarte aproape de faliment. Incercarile de vanzare au esuat
RVA Insolvency, administratorul judiciar al retelelor de magazine Mic.ro si miniMax, detinute de omul de afaceri Dinu Patriciu si aflate in insolventa, va propune creditorilor sa admita falimentul celor doua firme, dupa ce discutiile privind vanzarea acestora au esuat, scrie Mediafax.
"Vom cere intrarea in faliment a celor doua retele, pentru ca nu exista posibilitatea reorganizari acestora. Au esuat toate discutiile de preluare", Otilia Milu, co-manager partner la RVA Insolvency.
Ea a mentionat ca au fost discutii pentru vanzarea retelelor cu mai multe companii romanesti si straine.
Potrivit reprezentantului administratorului judiciar, singura solutie de reorganizare era vanzarea firmelor, pentru ca acestea au conturile goale, iar actionarii nu vor sa mai investeasca nimic.
"Vom denunta toate contractele si vom preda spatiile tuturor proprietarilor de magazine. La sfarsitul lunii aprilie sau inceputul lunii mai vom discuta cu creditorii propunerea de intrare in faliment, iar procedura s-ar putea declansa in 2-3 luni", a adaugat Milu.
In cazul in care creditorii refuza intrarea in faliment, acestia ar trebui sa vina ei cu un plan de reorganizare.
"Daca vin creditorii cu un plan de reorganizare, iar acesta va fi votat de AGA firmelor si apoi in adunarea creditorilor, vom merge cu planul la judecator si acesta va decide. Daca nu vin cu un plan, ceea ce e aproape sigur ca se va intampla, vom merge cu propunerea de intrare in faliment la judecatorul sindic. Oricum, pana la urma tot la faliment se va ajunge", a afirmat Milu.
Ea nu a dorit sa faca publica valoarea totala a datoriilor celor doua retele. "Suntem in curs de inventariere si de dezafectare a magazinelor", a mai spus Milu.
Potrivit datelor RVA, Mic.ro Retail are peste 1.000 de creditori, printre care firme, persoane fizice si institutii ale statului, iar numarul celor care au de recuperat bani de la miniMax Discount se apropie de 800.
La inceputul anului, firmele care detin magazinele Mic.ro si miniMax au intrat in insolventa, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererile acestora de deschidere a procedurii.
Reprezentantul companiei Mic.ro Retail a spus in fata instantei ca lantul de magazine nu dispune de lichiditati si nu poate achita datoriile fata de creditori, au declarat atunci surse judiciare.
Potrivit acelorasi surse, reprezentantul Mic.ro a spus ca datoriile firmei catre creditori se ridica la 698 de milioane de lei.
Dincolo de datoriile pe care le au la furnizori si la proprietarii spatiilor in care functioneaza, in ultimul an si jumatate lanturile de magazine detinute de Patriciu, Mic.ro si miniMax, s-au imprumutat de la mai multe banci cu peste 45 de milioane de euro.
Dinu Patriciu detinea in toamna anului trecut 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe si 110 mobile, si 58 de unitati Macro si miniMax.
Pe acelasi subiect: