Retailerul danez de mobilier JYSK vrea sa ajunga de la 14 la 100 de magazine in Romania, pe termen mediu
Afacerile din Romania ale retailerului de mobilier JYSK au crescut usor anul trecut, iar grupul intentioneaza sa-si extinda, pe termen mediu, reteaua de magazine din Romania la 100 de unitati, de la cele 14 locatii pe care le detine in prezent.
"Ne asteptam sa vedem o imbunatatire a cifrei de afaceri pentru anul financiar 2013/14, deoarece tendinta de usoara crestere economica pare sa continue si in Romania. Increderea consumatorilor continua insa sa ramana la un nivel scazut in majoritatea tarilor in care JYSK Group opereaza, imbunatatirea semnificativa a indicatorilor macro-economici fiind foarte putin probabila", a declarat, pentru Mediafax, Alexandru Bratu, country manager JYSK Romania si Bulgaria.
El a afirmat ca afacerile JYSK Romania au inregistrat un usor avans anul trecut, fara sa ofere insa detalii.
Potrivit datelor remise Ministerului Finantelor, JYSK Romania a raportat un rulaj de 65,5 milioane lei in 2011, pentru 2012 datele nefiind insa publicate.
Grupul a intrat pe piata romaneasca in 2007 prin magazine in franciza, iar in luna martie a anului trecut a devenit proprietarul unitatilor din Romania si Bulgaria, managementul celor doua tari fiind reunit intr-un sediu central la Bucuresti.
"In cadrul JYSK Group estimam ca vom deschide aproximativ 120 de magazine noi in 2013/14. Pentru Romania nu am stabilit un numar fix de magazine pe care trebuie sa le deschidem in acest an. Esential pentru noi este sa gasim locatii potrivite si conditii contractuale bune pentru zonele in care ne vom dezvolta. Planurile de expansiune pe termen mediu aprobate de JYSK Nordic sunt 100 magazine in Romania (distribuite in toata tara, nu avem in vedere doar anumite orase) si 35 in Bulgaria", a afirmat reprezentantul companiei.
Retailerul are asteptari moderate privind evolutia pietei de mobila din Romania.
"Nu vedem momentan o evolutie foarte spectaculoasa a indicatorilor macroeconomici care sa ne faca sa speram la imbunatatirea neasteptata a cifrelor pe piata de mobila", a spus Bratu.
Compania comercializeaza mobilier, care acopera o treime din vanzari, dar si saltele, pilote, perne, precum si decoratiuni si produse pentru baie.
JYSK, grup fondat si controlat de omul de afaceri Lars Larsen, detine peste 2.100 magazine si are 18.500 angajati in 35 de tari. Grupul a inregistrat afaceri de 2,52 miliarde euro in anul financiar 2012/ 2013.