Postasii anunta proteste de amploare in aprilie. Sindicalistii reclama conditiile de munca “inumane” si managementul prost: Profitul s-a realizat doar prin disponibilizari
Posta Romana
Sindicalistii din Posta Romana au anuntat manifestatii de amploare pentru luna aprilie, nemultumiti de conditiile de munca, de politica ministerului de resort in legatura cu privatizarea companiei, precum si de managementul institutiei.
“In luna aprilie vor fi organizate pichete si mitinguri in tara, in fiecare judet, inclusiv la Ministerul Comunicatiilor si la sediul Companiei Nationale Posta Romana. Programul il vom stabili si comunica la momentul respectiv. La mitingul din Bucuresti estimam intre 5.000 si 6.000 de oameni. Avem o lista de revendicari. Salariul mediu brut este de 1.900 de lei pe luna, la ora actuala, in Posta. De asemenea, incepand din luna august, vom incerca sa ne solidarizam cu alte sindicate pentru schimbarea Codului Muncii pentru zilele libere neplatite”, a declarat presedintele Sindicatului Lucratorilor Postali din Romania (SLPR), Matei Bratianu, citat de Agerpres.
Pe lista de revendicari a postasilor se mai afla si majorari salariale, acordarea procentului de 2% din fondul de salarii pentru reluarea subventionarii biletelor de odihna si tratament, re-acordarea 'cadourilor in bani' prevazute in Contractul Colectiv de Munca 2008 - 2018, cu ocazia sarbatorilor de Paste, de Craciun, de ziua Postei, de 8 Martie si de 1 Iunie, drept al salariatilor care nu a mai fost acordat de 7 ani, precum si acordarea sporului de pana la 35% salariatului sau salariatilor carora li se repartizeaza volumul partial sau total de activitate al unor salariati care nu sunt prezenti, din prima zi de inlocuire a acestora.
De asemenea, SLPR solicita acordarea anuala a concediilor de odihna cuvenite agentilor postali si protectia salariatilor defavorizati. In plus, se doreste incadrarea agentilor, a factorilor postali si a salariatilor din centrele de tranzit care lucreaza numai in program de noapte in grupa de conditii speciale de munca, in scopul diminuarii varstei de pensionare a acestor categorii de salariati.
Pe de alta parte, sindicalistii solicita achizitionarea in regim de urgenta a retelei informatice si a unor softuri performante, aprovizionarea constanta si la timp a necesarului de consumabile, imprimante, formulare, rechizite si echipamente periferice, la timp si in cantitatile solicitate de conducatorii subunitatilor, decontarea de catre CNPR a sumelor cheltuite lunar de salariati pentru achizitionarea reperelor mentionate mai sus.
Posta are o “tumoare” de 400-500 de angajati, care nu lucreaza, dar exista
Potrivit lui Bratianu, Posta Romana are, la ora actuala, o tumoare de 400-500 de persoane de care nu are nevoie, nu lucreaza, dar exista.
“In ultimii sapte ani, Posta Romana trece printr-un asediu necontenit. Asediata de patru directori generali, cel de azi este al cincilea. De fiecare data cand a venit un director general, acesta a venit cu echipa sa, plasand in alte functii de conducere persoane apropiate. In afara de oamenii adusi de directorii generali, au fost impusi in tara si chiar la nivelul central al companiei si oameni numiti politic. Asta a facut ca la fiecare numire de director general nou sa apara 150 - 200 de oameni noi de care Posta nu a avut niciodata nevoie, nu au facut nimic si nici nu au vrut sa invete sa schimbe ceva. Dupa plecarea fiecarui director, pleca maximum jumatate dintre cei adusi initial. In cei sapte ani, a aparut astfel o tumoare de vreo 400 - 500 de persoane de care Posta nu are nevoie la momentul actual, dar care iau salarii foarte mari. Salariul unui asemenea individ pus politic reprezinta 3 - 4 salarii ale unui factor postal. In afara de acest asediu, au mai fost schimbati in acelasi interval de timp cinci ministri. La fel, fiecare ministru a venit cu echipa lui si la fel de evident este ca si ministrii au impus angajari la centrul companiei”, a spus Bratianu.
Acesta a mentionat ca in Posta Romana lucreaza si 100 de experti cu salarii mari si care sunt, de fapt, fosti sefi care au vrut sa-si pastreze locurile.
Bratianu: Profitul cu care se lauda conducerea este unul pervers
Profitul pe care conducerea Companiei Nationale Posta Romana (CNPR) il anunta este unul pervers, pentru ca acesta s-a realizat doar prin disponibilizari, nicidecum printr-un management competent.
“De 7 ani, prioritatea zero a Postei este achizitionarea unui sistem IT integrat. Reteaua noastra IT a implinit 15 ani, iar aplicatiile si softul utilizat la ora actuala este depasit. Sa nu mai vorbim de faptul ca nu exista informatii la timp, pe care orice manager trebuie sa le aiba. De 7 ani de zile, insa, prioritatea Postei este infiintarea unui broker si sprijinirea financiara a Postei, prin castigurile aduse de brokerul de asigurari, dar veniturile lipsesc. Eu numesc profitul Postei un profit pervers. Profitul, in opinia noastra, trebuie sa fie prin cresterea veniturilor, dar aici profitul a fost realizat prin disponibilizari, de fapt. In ultimii ani au disparut 10.000 de posturi din Posta Romana. Situatia financiara a companiei s-a echilibrat prin neplatirea de salarii. Posta este in cadere libera din punct de vedere al veniturilor si al tranzactiilor”, a afirmat Bratianu.
Mai multe despre:
#Posta Romana#proteste
Pe acelasi subiect: