Patria Bank detine doua treimi din actiunile Bancii Comerciale Carpatica, in urma ofertei publice
Patria Bank (fosta Nextebank) detine un pachet de 64,16% din actiunile Bancii Comerciale Carpatica, dupa incheierea ofertei publice derulata in perioada 2 - 22 martie 2016, conform unui raport remis, joi, Bursei de Valori Bucuresti.
Oferta a fost intermediata de Intercapital Invest si va fi decontata in data de 25 martie 2016, prin sistemul Depozitarului Central.
Nextebank a anuntat pe 29 ianuarie ca a finalizat achizitia unui pachet majoritar de peste 54,79% din actiunile Bancii Comerciale Carpatica, obtinand aprobarile relevante din partea Bancii Nationale a Romaniei si a Autoritatii de Supraveghere Financiara.
Tranzactia s-a realizat in doi pasi: achizitia unui pachet de actiuni de la grupul de actionari controlat de Ilie Carabulea si subscrierea tuturor actiunilor ramase nesubscrise in cadrul procesului de majorare de capital initiat in luna iunie 2015. Numarul total de actiuni BCC dupa majorare este de 2.202.742.822, din care Nextebank va detine 1.206.938.198 (54,79%).
"Finalizarea tranzactiei de achizitie a pachetului majoritar de actiuni ale Bancii Carpatica de catre Nextebank marcheaza o prima etapa foarte importanta in planurile de crestere ale celor doua institutii de credit. Intentionam ca, dupa parcurgerea tuturor procedurile legale necesare, sa demaram si un proces de fuziune intre Banca Carpatica si Nextebank. Speram ca alaturi de echipele ambelor banci sa construim o banca locala de succes, profitabila si cu un model de afaceri inovativ. Intentionam sa valorificam o serie de oportunitati identificate in piata bancara in Romania, utilizand resursele comune excelente, lichiditatea si platforma bancara diversificata, personalul dedicat si expertiza acestuia, care constituie o baza solida pentru strategia noastra de crestere viitoare, atat organic cat si prin fuziuni si achizitii", declara presedintele Consiliului de Administratie al Nextebank, Horia Manda.
Nextebank SA este detinuta incepand cu 30 aprilie 2014 de catre Emerging Europe Accesion Fund, un fond de private equity care are majoritar investitori institutionali: Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Fondul European de Investitii (EIF), Banca de Comert si Dezvoltare a Regiunii Marii Negre, DEG - parte a grupului bancar german KFW.