(P) "Totul incepe acasa!" Cum se vor transforma 12 case sociale in locuinte ecologice
GDF SUEZ Energy Romania, Fundatia GDF SUEZ, Habitat for Humanity Romania si SOS Satele Copiilor au semnat un parteneriat pentru sustinerea programului social „Totul incepe acasa!”.
SOS Satele Copiilor detine un ansamblu de locuinte sociale in Bucuresti in cadrul caruia ofera servicii de ingrijire de tip familial (Sate SOS). In cadrul satului sunt 12 locuinte familiale active, fiecare adapostind o familie sociala, alcatuita dintr-o mama sociala si 7-8 copii.
Parteneriatul consta in dezvoltarea unui program de imbunatatire a eficientei energetice pentru casele sociale din cadrul SOS Satele Copiilor, cladiri ce se afla intr-o stare avansata de degradare. Proiectul se va derula pe o perioada de doi ani (2013-2014) si implica o contributie financiara din partea GDF SUEZ Energy Romania si a Fundatiei GDF SUEZ de 300.000 de euro.
Programul raspunde nevoii crescute de imbunatatire a conditiilor de locuit si de invatare pentru cei 134 de beneficiari : copiii din cadrul SOS Satele Copiilor, parintii sociali si asistentii sociali care isi desfasoara activitatea in acest centru.
Prin intermediul acestui program, in urma analizei nevoilor, vor fi realizate urmatoarele tipuri de lucrari pentru cele 12 case sociale: inlocuirea invelitorii de acoperis, izolatia termica a acoperisului si a mansardei/podului, montarea de sisteme de contorizare individuala pentru fiecare casa familiala, inlocuirea ferestrelor si a usilor vechi, izolatia exterioara a caselor, inlocuirea centralelor existente.
Pe langa componenta de reabilitare, programul include si o campanie educationala menita sa schimbe obiceiurile angajatilor si ale copiilor din cadrul satului in ceea ce priveste consumul de energie si necesitatea economiei de energiei pentru reducerea costurilor cu incalzirea.
Compania sprijina proiectul atat financiar cat si cu echipe de voluntari, angajati ai companiei care vor participa la lucrarile de reabilitare a caselor.
,,Eficienta energetica este o axa prioritara pentru companie si ne bucuram ca putem sustine acest proiect social in parteneriat cu SOS Satele Copiilor si Habitat for Humanity. Proiectul se inscrie in axa Grupului GDF SUEZ de a sustine, pe de o parte, categoriile vulnerabile si pe de alta parte de a incuraja masurile de eficienta energetica in randul consumatorilor de gaze naturale. In cadrul actiunilor de reabilitare a caselor sociale vor fi implicati si angajatii companiei, continuand traditia voluntariatului colegilor nostri in cadrul unor programe de responsabilitate sociala. Acest proiect face parte din platforma de responsabilittate sociala Energie pentru fapte bune pe care compania o lanseaza cu aceasta ocazie’’, a declarat Eric Stab, Presedinte Director General GDF SUEZ Energy Romania.
“Avand in vedere obiectivul comun al organizatiilor noastre, de a imbunatatti conditiile de locuire pentru cat mai multi copii sau familii sarace, acest parteneriat este unul cu beneficii de ambele parti, deoarece impreuna putem sprijini un numar mai mare de copii sau familii aflate in situatii de risc, ce nu beneficiaza de conditii de locuire decente, impactul comunitar fiind unul de mai mare amploare. Modelul de ingrijire al SOS Satele Copiilor Romania presupune existenta unei infrastructuri de amploare ce necesita investitii permanente pentru a mentine nivelul de confort si siguranta pe care noi il oferim copiilor aflati in plasament si mamelor SOS ce locuiesc in casele familiale, case care alcatuiesc Satele SOS. Alaturarea eforturilor Habitat for Humanity Romania si SOS Satele Copiilor Romania are drept prim rezultat concret finantarea proiectului de renovare exterioara (termoizolarea) a cladirilor din SOS Satul Copiilor Bucuresti, de catre GDF SUEZ Energy Romania si Fundatia GDF SUEZ, proiect care incepe in aceasta toamna”, spune Mirela Lavric, Director National SOS Satele Copiilor Romania.
„Echipa Habitat for Humanity Romania este deosebit de onorata si bucuroasa ca poate lucra in Bucuresti, dupa ce am ajutat familii din aproape toata tara. Suntem multumiti sa trecem la o noua etapa a programului nostru de eficienta energetica inceput cu izolatii termice si cursuri de eficienta energetica. Le multumim partenerilor nostri de la GDF SUEZ Energy Romania, Fundatia GDF SUEZ si de la SOS Satele Copiilor pentru ca ne-au incredintat acest proiect atat de important si suntem siguri ca vom face lucruri frumoase impreuna si vom ajuta peste 200 de beneficiari sa traiasca in conditii decente si sigure”, spune Elena Serban, Manager General Habitat for Humanity Romania
Grupul GDF SUEZ este prezent in Romania in trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate si servicii energetice si de mediu. Filiala cea mai importanta a Grupului, GDF SUEZ Energy Romania, este activa in domeniile: furnizare de gaze naturale si electricitate, distributie de gaze naturale, productie de electricitate si servicii energetice. GDF SUEZ Energy Romania dispune de un portofoliu de circa 1,4 milioane clienti, gestioneaza o retea de distributie de 17.000 km si are aproximativ 4000 de angajati. Energie pentru fapte bune este platforma de responsabilitate sociala a GDF SUEZ Energy Romania.
www.gdfsuez.ro
www.energiepentrufaptebune.ro
www.facebook.com/energiepentrufaptebune
Fundatia GDF SUEZ
Creata in septembrie 2010, Fundatia GDF SUEZ a ales, in concordanța cu politica de responsabilitate sociala a Grupului GDF SUEZ, doua domenii majore de interventie: Solidaritate si Protectia mediului inconjurator. In domeniul solidaritatii sustinem programele: Copiii si tineret, incluzand proiecte din domeniile sanatatii si educatiei și Energii solidare, cu scopul de a imbunatati accesul la energie al persoanelor defavorizate. In domeniul protectiei mediului inconjurator, Fundatia GDF SUEZ deruleaza doua programe complementare: Biodiversitate si climat, tratand problematici precum biodiversitatea, protectia ecosistemelor si combaterea schimbarilor climatice și Locuintele viitorului, dedicat marilor provocari ale urbanizarii si arhitecturii durabile.
Organizatia SOS Satele Copiilor Romania este membra a SOS Kinderdorf International, una dintre cele mai mari organizatii non-profit din lume, cu sediul central in Austria. SOS Satele Copiilor Romania este o organizatie neguvernamentala, centrata pe asistarea si sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau risca sa piarda ingrijirea familiei lor biologice. SOS Satele Copiilor Romania a fost infiintata in anul 1990. In acest moment asociatia implementeaza 3 programe la nivel national in Bucuresti, Sibiu si Bacau oferind servicii de ingrijire de tip familial (Sate SOS), servicii de consiliere (Centre de consiliere si sprijin pentru copii si parinti) si servicii educationale (Gradinite SOS, Masina cu Jucarii, Tabara, Proiecte Educationale). SOS Satele Copiilor Romania este membra a Federatiei Organizatiilor Neguvernamentale pentru copil.
www.sos-satelecopiilor.ro
www.facebook.com/SOSSatelecopiilor
Habitat for Humanity este o organizatie non-profit a carei misiune este eliminarea lipsei de adapost si a locuirii saracacioase a persoanelor din intreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit si reabilitat peste 600.000 de locuinte pentru 3 milioane de persoane din 80 de tari de pe intreg globul. Habitat for Humanity Romania a ajutat, pana in acest moment, peste 4.000 de familii prin programele desfasurate in tara prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judetele Arges, Bacau, Bihor, Cluj, Dolj, Prahova si Suceava.