Bancpost dispare la 31 decembrie, după fuziunea cu Banca Transilvania. Ce se întâmplă cu clienții și cum își vor mai putea folosi cardurile
Integrarea Bancpost în Banca Transilvania, începută în aprilie, a intrat în linie dreaptă, iar fuziunea celor două bănci va avea loc în 31 decembrie, informează BT, într-un comunicat.
Potrivit documentului, planul ambiţios de integrare pe parcursul a doar 9 luni, stabilit de BT odată cu achiziţionarea Bancpost de la Eurobank Group, a avut la bază experienţa într-un proiect similar, când Banca Transilvania a integrat cu succes Volksbank România, în 2015.
"Programul BT şi Bancpost, în contextul fuziunii şi al sărbătorilor, are în vedere generarea unui disconfort cât mai mic pentru clienţii celor două bănci, în ciuda activităţilor intense legate de integrare. Pentru o parte din echipa BT, perioada de la finalul anului şi începutul lui 2019 va însemna implicarea directă - în Cluj-Napoca şi în Bucureşti - în realizarea fuziunii, care va avea loc în 31 decembrie a.c. BT va face publice rezultatele finalizării fuziunii în 3 ianuarie 2019, de când activitatea integrată a celor două bănci va continua sub un singur brand, Banca Transilvania", se arată în comunicat.
În ceea ce priveşte clienţii Bancpost, aceștia au facilitatea de a folosi cardurile de debit Bancpost inclusiv la bancomatele BT având aceleaşi comisioane la ridicarea de numerar pe care le au la ATM-urile Bancpost. Din iunie şi până în prezent au fost realizate aproximativ 600.000 de tranzacţii cu carduri Bancpost la bancomatele BT, ceea ce înseamnă peste 3.000 de tranzacţii/zi.
Potrivit sursei citate, lansarea campaniei de conversie a creditelor în franci elveţieni pentru 2.300 de clienţi Bancpost, organizarea distribuirii, începând cu luna octombrie, a 440.000 de carduri BT pentru clienţii Bancpost, prin intermediul celor două bănci şi prin curierat, participarea reprezentanţilor celor două bănci la peste 500 de întâlniri cu clienţii Corporate ai Bancpost, organizarea, de către echipa BT - Bancpost, a circa 4.700 de întâlniri cu instituţiile cu care Bancpost avea convenţii de salarii, respectiv cu comercianţii care aveau POS-uri Bancpost.
Banca a analizat, totodată, și toate produsele şi serviciile Bancpost, în vederea pregătirii ofertei BT corespondente, lansarea Ofertei de bun venit la BT pentru cei peste 700.000 de clienţi Bancpost, dintre care 135.000 sunt clienţi comuni ai celor două bănci, comunicare pe toate canalele cu clienţii Bancpost, inclusiv lansarea unui microsite cu informaţii despre Oferta de bun venit la BT, produse şi servicii corespondente, calendar migrare şi generator de IBAN şi organizarea echipelor Call Center BT şi Bancpost pentru asigurarea disponibilităţii de 24h din 24 pentru clienţi.
Pe lângă Bancpost, Banca Transilvania a achiziţionat de la Eurobank Group, în aprilie a.c., companiile ERB Leasing şi ERB Retail Services, derulând şi în cazul acestora programe de integrare. BT Leasing şi ERB Leasing au fuzionat în octombrie a.c., iar în ceea ce priveşte instituţiile nebancare destinate acordării creditelor de consum, ERB Retail Services şi BT Direct, integrarea este în desfăşurare, urmând să devină aceeaşi companie în prima parte a anului 2019.
Mai multe despre:
#Banca Transilvania#Bancpost
Pe acelasi subiect: