Mirela Călugăreanu, preşedintele ANAF, a fost numită în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administrație al CEC Bank
Mirela Călugăreanu
Adunarea Generală a Acţionarilor CEC Bank a aprobat vineri schimbări la nivelul Consiliului de Administraţie al băncii, iar Mirela Călugăreanu, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a fost numită în funcţia de preşedinte al CA, potrivit unui comunicat al băncii.
"Adunarea Generală a acţionarilor CEC Bank, instituţie de credit controlată integral de statul român, prin Ministerul de Finanţe, a aprobat azi schimbări la nivelul Consiliului de Administraţie. Astfel, Mirela Călugăreanu, membru ne-executiv al Consiliului de Administraţie al CEC Bank din 2017, a fost numită Preşedinte al Consiliului, în locul lui Valentin Mavrodin, al cărui mandat de Preşedinte a fost revocat, acesta rămânând membru ne-executiv în cadrul Consiliului de Administraţie", se spune în comunicat.
Conducerea CEC Bank este asigurată de Consiliul de Administraţie, care are în componenţă şapte membri executivi şi ne-executivi numiţi de Adunarea Generală a Acţionarilor. Din rândul membrilor Consiliului de Administraţie, cei executivi sunt şi membri ai Comitetului de Direcţie al băncii, prin care asigură conducerea operaţională a acesteia.
Astfel, componenţa Consiliului de Administraţie al băncii este următoarea: Mirela Călugăreanu - preşedinte al Consiliului de Administraţie, Membru ne-executiv; Valentin Mavrodin - membru ne-executiv; Ciprian Badea - membru ne-executiv; Mirela Şitoiu - membru ne-executiv; Mihai Gogancea Vatasoiu - membru ne-executiv; Bogdan Constantin Neaşcu - membru executiv, director general şi preşedinte la Comitetului de Direcţie; Mihaela Lucica Popa - membru executiv, membru al Comitetului de Direcţie.
Mirela Călugăreanu (53 de ani), noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al CEC Bank, este membru al CA din 2017. În prezent, este preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Are peste 29 de ani de experienţă în Finanţe Publice, ocupând diferite poziţii în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti şi în cadrul ANAF.
Mirela Călugăreanu a fost coordonator al proiectului de Modernizare a Administraţiei Fiscale, în parteneriat cu Banca Mondială, prin care s-a urmărit informatizarea instituţiei. Mirela Călugăreanu este absolventă ASE, expert contabil CECCAR şi deţine un doctorat în finanţe.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de peste 36 miliarde lei, la sfârşitul primului semestru din 2020.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească, care oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking şi phone-banking (Tele CEC). Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.
Pe acelasi subiect: