Milionarul român care stă la bloc și merge cu metroul la birou. Compania lui realizează cel mai cumpărat produs românesc în lume
Florin Talpeş conduce grupul Bitdefender, cel mai mare producător de software din România. Soluţiile de securitate informatică produse de compania românească se clasează pe primele locuri în topuri la nivelul mondial în testele de specialitate.
O pereche aflată la a doua tinereţe se antrenează în ring pentru o nouă competiţie. Mişcările lor trădează bucurie, încredere, succes şi multă, foarte multă muncă. Soţii Talpeş sunt campioni naţionali la dans standard, la categoria seniori 2 şi 3. Participă şi la concursuri internaţionale unde reprezintă cu mândrie România.
Dar ei sunt cunoscuţi pentru mai mult decât dansul sportiv: Florin Talpeş conduce grupul Bitdefender, cel mai mare producător de software din România. Astăzi, jumătate de miliard de utilizatori, de la familii la cele mai mari companii din lume, se bazează pe tehnologiile Bitdefender pentru a fi în siguranţă.
“În primul rând succesul meu este succesul echipei. Un lider trebuie să-şi asume greşelile, iar succesul este obligatoriu al echipei.”
Experienţa lui Florin Talpeş se reflectă şi în filosofia pe care o aplica în fiecare zi. “Viaţa îţi oferă suficiente ocazii încât să greşeşti mult. Succesul nu se obţine din succese, succesul se obţine din eşecuri. Deci până la urmă când străbaţi un drum de acolo până aicea sunt multe lucruri care nu ies.Dar dacă înveţi sufficient de repede şi de bine din ce se întâmplă, atunci ai şanse mari să-ţi corectezi mereu drumul şi să ajungi la ţinta pe care ţi-ai propus-o tu cu echipa.”
Cercetarea şi dezvoltarea produselor se face aici, în România, dar compania condusă de Florin Talpeş are birouri în 11 ţări din lumea întreagă. Sunt 1400 de angajaţi în toată lumea.
Părinţii originari din Fâstâci în Vaslui, copilăria petrecută în Tara Moţilor, la Brad acolo unde tatăl lucra în mână. A făcut liceul la fără frecvenţă, dar asta nu l-a făcut un elev slab pregătit, impotriva- a terminat Facultatea de matematică din Bucureşti în 1981 printre cei mai merituoşi şi a lucrat înainte de 89 în cercetare. A avut de unde învaţă.
’”În 1957-1958 România devenea una dintre primele ţări, 8 ţări, doar 8 ţări din lume care reusies să proiecteze şiş a construiască un calculator electronic. Era foarte diferit faţă de ce e acuma, capacitatea lui era extrem de mică, dar România era în top, era chiar în vârful listei. Platforma asta pe vremea aceea se numea platforma electronică Pipera, când s-a înfiinţat la sfârşitul anilor ’60, acum peste 50 de ani, Sillicon Valley care este un fel de miraj al tehnologiei mondiale, e o regiune din California, nu prea, atunci se năştea, nu era cunoscută.”
În urmă cu 35 de ani, Florin Talpeş lucra în proiecte inovative. Aici, pe platforma din Pipera care a început în ultimii ani să aibă o nouă viaţă şi care a devenit cea mai mare concentrare de birouri din România.
Nu conduce maşina, a renunţat la şcoala de şoferi. “E un timp interesant, e un timp care poate fi folosit. Prefer să lucrez ceva, să citesc ceva în timp ce maşina merge şi să nu uităm că deplasarea în Bucureşti poate să îţi ia ceva timp, între 15 şi 30 de minute este orice deplasare în Bucureşti. Cel mai mult folosesc taxiurile şi Bucureştiul are două aplicaţii interesante Startaxi şi Clevertaxi, folosesc din când în când Uber, folosesc din când în când metroul, fac cum zicem noi carsharing cu colegi de-ai mei”.
Spre deosebire de alţi milionari romani care au cheltuit averi pe vile, yachturi său şi maşini luxoase, el locuieşte tot la bloc. Industria IT în România a crescut spectaculos în ultimii ani, numai că sistemul de educaţie nu face faţă nevoilor pieţei. A început acum câţiva ani un parteneriat cu Facultatea de Matematică pentru a cultiva o nouă pepiniera de specialişti. Aici investeşte Florin Talpeş.
Pe acelasi subiect: