Marii perdanti din economie: 44 de firme au acumulat pierderi record de peste 2,5 mld. euro. Cele mai mari, in randul companiilor de stat
Mai mult de un sfert dintre cele mai mari 300 de companii din Romania in functie de cifra de afaceri au inregistrat pierderi anul trecut, 44 dintre acestea avand in bilanturi un rezultat negativ de peste 10 milioane de euro, reiese dintr-o analiza ZF.
Pierderile cumulate ale celor 44 de firme, care aveau anul trecut o cifra de afaceri cumulata de peste 22 de miliarde de euro si 160.000 de angajati, s-au ridicat la 2,5 miliarde de euro, respectiv 11,4% din cifra de afaceri.
Ca structura a actionariatului, din top fac parte opt companii controlate de stat si o singura firma cu actionariat privat romanesc - reteaua de supermarketuri MiniMax Discount detinuta de omul de afaceri Dinu Patriciu - care de altfel a si intrat in faliment in acest an. Pierderile MiniMax in 2011 s-au ridicat la aproape 30 mil. euro.
In randul companiilor de stat, cele mai mari pierderi le-a inregistrat Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice (aproape 215 mil. euro), urmata de CFR, CFR Marfa si de Compania Nationala a Huilei, care este de altfel firma cu cel mai ridicat raport intre pierderi si cifra de afaceri in top. Acest coeficient depaseste in cazul CNH 90%, in conditiile in care compania de minerit a inregistrat pierderi de 99 mil. euro la o cifra de afaceri de 109,3 mil. euro. Dintre firmele controlate de stat mai intra in topul pierderilor si Oltchim, Tarom, Posta Romana si Electrica Serv.
Mai multe despre:
#pierderi#companii de stat
Pe acelasi subiect: