Este vorba despre Dante Stein, Bogdan Florian Matei şi Bogdan Cristian Patriniche, așa cum se arată în comunicatul de presă al acționarului majoritar al companiei, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

„Decizia a fost luată având în vedere managementul defectuos care a condus la acumularea de datorii mari într-o perioadă scurtă de timp. Recent, compania a anunţat că se află în iminentă incapacitate de plată”, a precizat sursa citată.

Într-un interviu acordat ProTV, ministrul Lucian Șova a vorbit despre datoriile acumulate de Poșta Română, care se ridică la 400 de milioane de lei, despre planul de reorganizare al companiei, cât și despre nemulțumirile legate de managementul Poștei.

„La ultima întâlnire, managementul mi-a spus, de fapt, că Poșta înregistrează și profit, dar, din perspectiva mea, ca reprezentant al statului, nu pot sa privesc cu indiferență la faptul că un manager/managementul spune că Poșta este pe profit, iar ea acumulează datorii de 10 milioane de lei pe lună, dacă nu mai mult de atât”, a spus ministrul Comunicațiilor.

Mai mult, Lucian Șova a reproșat Consiliului de Administrație că „nu a implementat măsurile stipulative primite la Consiliul Concurenței”, după prima amendă, ceea ce a generat o a doua amendă din partea Consiliului.

Continuarea pe www.stirileprotv.ro.