ING o vrea pe sefa Petrom, Mariana Gheorghe, in Consiliul de Supraveghere din Olanda. Numirea trebuie aprobata de Banca Centrala Europeana
Mariana Gheorghe, Petrom
ING Group NV propune numirea Marianei Gheorghe, directorul general al Petrom, ca membru in Consiliul de Supraveghere (CS), pentru un mandat pe patru ani, pana in 2019, avand in vedere experienta sa bogata in domeniul financiar si comercial, iar decizia urmeaza sa fie luata de actionari pe 11 mai.
Olandezii au propus-o pe Gheorghe in CS pentru experienta bogata pe care a acumulat-o in conducerea unor companii listate de mari dimensiuni, cunostintele si experienta in sectorul financiar, precum si in comertul international si in industrie, se arata in convocatorul AGA al bancii.
Numirea trebuie aprobata de Banca Centrala Europeana.
Gheorghe, avand dubla cetatenie (romana si britanica), a lucrat, din 1993, pentru Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, mai intai ca bancher asociat si apoi ca bancher principal pentru Europa de Sud-est si Regiunea Caspica.
Intre 1991 si 1993, Mariana Gheorghe a detinut functia de director general adjunct in Ministerul Finantelor, la Departamentul de Finante Internationale.
Dupa privatizarea Petrom in 2004, Mariana Gheorghe a devenit membru al Consiliului de Administratie al companiei ca reprezentant BERD, pana la vara anului 2006, cand a fost numita director general executiv. Ea detine totodata, din aprilie 2007, pozita de presedinte al Directoratului Petrom, in urma adoptarii de catre Petrom a unui sistem dualist de guvernanta.
Totodata, conducerea ING Group propune reinnoirea mandatelor de membri ai Consiliului de Supraveghere pentru Joost Kuiper si Henk Breukink, ambii olandezi, pentru inca patru ani.
Grupul este prezent in 40 de tari cu servicii bancare pentru persoane fizice si companii.
ING Bank Romania a inregistrat anul trecut un profit brut de 340 milioane lei, in crestere cu 19% fata de 2013, in conditiile in care costurile cu provizioanele s-au redus cu 40%, la 71 milioane lei, in timp ce veniturile au urcat cu 4%, la 918 milioane lei.
Profitul net al institutiei de credit s-a situat la 290 milioane lei. In functie de activele detinute, ING ocupa locul al saptelea in topul bancilor prezente in Romania, cu o cota de piata de 5,73%.
Mai multe despre:
#Mariana Gheorghe#ING Bank
Pe acelasi subiect: