Grupul olandez ING raporteaza profit in scadere cu 30% fata de anul trecut, ca urmare a majorarii costurilor de reglementare
ING
Grupul bancar olandez ING Group, prezent si pe piata din Romania, a raportat marti un profit net de 1,26 milioane euro in perioada ianuarie-martie 2016, in scadere cu 29% comparativ cu rezultatul de 1,77 miliarde euro inregistrat in perioada similara a anului trecut, informeaza AFP, potrivit Agerpres.
ING a precizat ca aceasta scadere este cauzata de cresterea "semnificativa" a costurilor legate de noile cerinte prudentiale in Olanda, Polonia si Germania. Aceste costuri, care reprezinta in special contributia la noul mecanism european de rezolutie unica (MRU), destinat finantarii lichidarii bancilor cu probleme, au crescut cu 185% in primul trimestru pana la 496 milioane de euro.
De asemenea, veniturile realizate de ING de pe urma operatiunilor de pe pietele financiare au fost afectate de volatilitatea de pe piata in primele luni ale acestui an. In consecinta, cifra de afaceri a ING a scazut cu 5,7% in ritm anual, pana la 4,09 miliarde euro.
ING Group a finalizat in luna aprilie vanzarea actiunilor sale la NN Group, fosta sa divizie de asigurari, asa cum s-a angajat in fata Comisiei Europene. ING a fost salvata de statul olandez dupa criza financiara din 2008. In schimbul, unui ajutor de stat de 10 miliarde de euro, Comisia Europeana a cerut ING sa faca unele restructurari, printre care si vanzarea activitatilor de asigurari.
Pe piata din Romania, ING a avut in 2015 un profit brut de 392 milioane lei, in crestere cu 22% fata de aceasi perioada a anului precedent. Banca detine o cota de piata in creditare de 6,3%, in crestere comparativ cu 4,8% la finalul lui 2014.
Pe acelasi subiect: