Grupul francez Engie, prezent și în România, se retrage din 20 de țări
Engie
Grupul francez de utilităţi Engie a anunţat joi că se va concentra pe 20 de ţări şi 30 de metropole, ceea ce înseamnă că va ieşi de pe 20 de pieţe în următorii trei ani, conform unui nou plan strategic pentru 2019-2021.
Directorul general Isabelle Kocher a mai spus că în următorii trei ani Engie va vinde active în valoare de şase miliarde de euro, după ce în perioada 2016-2018 a vândut active din domeniul combustibililor fosili în valoare de aproximativ 14 miliarde euro.
Kocher a mai spus că noul plan are drept obiectiv simplificarea structurii Engie, un grup care este prezent în aproximativ 70 de ţări.
"Vom da prioritate unui număr de 20 de ţări în care avem deja o bază solidă de mult timp şi pe 30 de zone metropolitane, în special din Asia de Sud-Est şi Africa, regiuni în care avem o prezenţă relativ mică şi care vor garanta creşterea, pentru că au nevoi considerabile" a spus Isabelle Kocher, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Grupul francez a precizat că va investi între 11 şi 12 miliarde euro în perioada 2019-2021, dintre care 4-5 miliarde euro pentru soluţii către clienţi (servicii către persoane fizice, companii şi colectivităţi locale), 2,3 - 2,8 miliarde euro pentru regenerabile şi 3 - 3,3 miliarde euro pentru reţele.
În 2018, veniturile Engie au crescut cu 1,7%, până la 60,6 miliarde euro, iar profitul operaţional a crescut cu 0,4% până la 9,2 miliarde euro însă profitul net a scăzut până la un miliard de euro de la 1,3 miliarde euro în 2017.
Pe piaţa din România, Engie este prezentă în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu.
Mai multe despre:
#Engie Romania
Pe acelasi subiect: