Grupul ceh CEZ anunta profit mult sub asteptari, in urma deprecierii activelor din Romania. Actiunile scad semnificativ pe bursa de la Praga
Electricitate
Actiunile CEZ AS au inregistrat cel mai semnificativ declin din ultimele sase saptamani, dupa ce profitul in trimestrul doi din 2016 s-a situat sub estimarile analistilor, in urma deprecierilor de active din Romania, iar grupul ceh de utilitati a revizuit in scadere previziunile pentru acest an, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
In perioada aprilie - iunie 2016, profitul net a scazut la 3,75 miliarde de coroane, de la 7,9 miliarde de coroane in trimestrul doi din 2015, din cauza deprecierilor de active de 900 milioane de coroane din Romania si a pretului scazut al electricitatii, a anuntat marti compania ceha. Analistii intervievati de Bloomberg se asteptau la un profit net de 5,5 miliarde de coroane.
Marti dimineata, actiunile CEZ au scazut cu 4,9% la Bursa de la Praga, cel mai semnificativ declin din 24 iunie, iar la pranz se inregistra un declin de 2,9%, la 433,70 coroane. In ultimele 12 luni, titlurile CEZ au scazut cu 25%.
CEZ si-a revizuit in scadere estimarile privind profitul operational (EBITDA) din acest an, la 58 de miliarde de coroane, fata de prognoza anterioara de 60 de miliarde de coroane si comparativ cu 65,1 miliarde de coroane in 2015.
De asemenea, CEZ si-a confirmat estimarile pentru intregul an 2016 privind realizarea unui profit net de 18 miliarde de coroane, in scadere fata de profitul net de 27,7 miliarde de coroane in 2015.
CEZ este controlat de statul ceh, care detine aproximativ 70% din actiuni. Grupul CEZ este prezent si pe piata romaneasca inca din anul 2005, odata cu preluarea companiei de distributie Electrica Oltenia SA.
Pe acelasi subiect: